Adolf HItler

40
Adolf Hitler Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889 , Braunau am Inn , Austria — d. 30 aprilie 1945 , Berlin ) a fost un om politic , lider al Partidului Muncitoresc German Na ț ional-Socialist ( NSDAP ), cancelar al Germaniei din 1933 , iar din 1934 conduc ă tor absolut ( Führer ) al Germaniei. Ajuns la putere în 1933 , liderul mi ș c ă rii naziste , Hitler, a dus o politic ă de preg ă tire ș i de declan ș are a celui de al Doilea R ă zboi Mondial , ] precum ș i de punere î n aplicare a unui plan na ț ionalist ș i rasist de exterminare î n mas ă a evreilor ș i altor „indezirabili” din Europa , precum ș i de lichidare a adversarilor politici din Germania . De ș i Hitler este notoriu pentru crimele comise, acesta a fost numit omul anului î n 1938 de c ă tre revista american ă Time. Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau am Inn, în partea de vest a Austriei. Tatăl său, Alois Schicklgruber, era vameș și lucra la frontiera dintre Germania și Austria, aproape de Braunau. Potrivit unui zvon, Alois ar fi fost fiul natural al negustorului înstărit evreu Frankenberger (din Graz), în slujba căruia muncea mama sa, Anna-Maria Hiedler. Însă acest fapt nu a putut fi confirmat. Nu au fost găsite documente care să ateste existența lui Frankenberger, nici că mama lui Hitler ar fi lucrat în Graz în perioada relevantă. După toate probabilitățile, zvonul a fost lansat de guvernatorul general nazist al

description

his life

Transcript of Adolf HItler

Adolf Hitler

Adolf Hitler(n.20 aprilie1889,Braunau am Inn,Austria d.30 aprilie1945,Berlin) a fost unom politic, lider al Partidului Muncitoresc German Naional-Socialist(NSDAP),cancelaralGermanieidin1933, iar din1934conductor absolut (Fhrer) al Germaniei. Ajuns la putere n1933, liderul micriinaziste, Hitler, a dus o politic de pregtire i de declanare a celui deal Doilea Rzboi Mondial,]precum i de punere n aplicare a unui plan naionalist i rasist de exterminare n mas aevreilori altor indezirabili dinEuropa, precum i de lichidare a adversarilor politici dinGermania. Dei Hitler este notoriu pentru crimele comise, acesta a fost numit omul anului n 1938 de ctre revistaamericanTime.Adolf Hitler s-a nscut la 20 aprilie1889nBraunau am Inn, n partea de vest aAustriei. Tatl su, Alois Schicklgruber, era vame i lucra la frontiera dintre Germania i Austria, aproape de Braunau. Potrivit unui zvon, Alois ar fi fost fiul natural al negustorului nstrit evreu Frankenberger (dinGraz), n slujba cruia muncea mama sa, Anna-Maria Hiedler. ns acest fapt nu a putut fi confirmat. Nu au fost gsite documente care s ateste existena lui Frankenberger, nici c mama lui Hitler ar fi lucrat n Graz n perioada relevant.Dup toate probabilitile, zvonul a fost lansat de guvernatorul general nazist al Poloniei din timpul celui deAl Doilea Rzboi MondialHans Frank.[4]Alois i-a schimbat numele n Hitler, dup numele de fat al bunicii, Httler, ct i dup numele tatlui su vitreg, Johann-Georg Hiedler - toate trei fiind variante ale aceluiai nume de familie, oscilaiile ortografice fiind puse pe seama notarilor. Schimbarea numelui de familie a fost ntrit de mprejurarea c la un moment dat, Johann-Nepomuk Hiedler, fratele mai tnr al tatlui vitreg, a recunoscut testamentar c el era de fapt tatl lui Alois Schicklgruber. A treia soie a lui Alois a fostKlara Plzl, o verioar a lui Alois. Din aceasta cstorie au rezultat ase copii, dintre care au murit patru i au supravieuit numai Adolf i Paula (n. n1893). Din cauza zvonurilor c ar fi avut origine evreiasc, precum i din cauza existenei ctorva relaii incestuoase printre rudele apropiate ale lui (vezi i prezumtiva relaie amoroas dintre el i nepoata sa, Geli Raubal), Hitler a cutat s ascund multe amnunte despre originea sa i rudele sale, dintre care cteva au fost internate n Austria n ospiciu (v. Kershaw i ali autori specializai n biografia lui Hitler).n coala primar, Adolf Hitler a fost un elev bun. ns la gimnaziu, nLinz, nu s-a remarcat. Potrivit dasclilor lui, a fost elev inteligent, dar fr nicio dorin de munc. Nu i plceau tiinele naturale i matematica, era nclinat mai mult ctre arte. n1907, la 18 ani, Adolf avea ambiii s devin un pictor, ca marii lui idoli. Dup moartea prinilor, s-a mutat n1907laViena, unde a euat de cteva ori la examenele pentru admiterea la Academia de Arte Frumoase. Moartea mamei sale (21 decembrie 1907) l-a marcat mult. Dup cum afirma el nsui, Klara Hitler a fost singura femeie pe care am fost n stare s o iubesc. Dovada poate fi un poem scris n memoria mamei sale. Timp de ase ani a dus o via mizer n cele mai srace cartiere ale oraului, singura surs de venit fiindu-i ilustratele cu diferite cldiri din Viena, pe care le picta i vindea n cafenele.La Viena a fcut cunotin cu concepiile extremiste pe care avea s le pun n aplicare dup ce a devenitcancelaral Germaniei. Printre precursorii ideologici, autori ai unor teorii i discursuri ovine, antisemite, rasiste care l-au influenat au fost ideologul antisemit, rasist, ocultist i escrocJrg Lanz von Liebenfels, cavalerulGeorg Ritter von Schnerer, liderul Micrii Pangermane (Alldeutsche BewegungsauAlldeutscher Verband), o grupare politic naionalist-ovin, i primarul Vienei,Karl Lueger, fondatorul unui partid cretin de orientare virulent antisemit. Exasperat de ceea ce el, Hitler, percepea a fi vzut n Viena o babilonie de rase, a emigrat n mai1914n Germania, stabilindu-se laMnchen, pe care l considera ora cu adevrat german.

Cnd ea copil, familia lui Hitler nu i permita s plteasc un medic, aa c un doctor evreu i consulta mereu gratuit. Cnd a ajuns dictator, Hitler i-a oferit protecie medicului su, numindu-l nobilul evreu.

Tatl lui Hitler i-a schimbat numele n 1877. Dac nu i l-ar fi schimbat, Hitler s-ar fi numit Adolf Schicklgruber.

Hitler a crescut ntr-o familie foarte autoritar i a mprumutat mult din temperamentul tatlui su.

n primul rzboi mondial.Dup izbucnireaPrimului Rzboi Mondial, s-a nrolat voluntar n armata german (n Austria fusese considerat drept inapt pentru satisfacerea stagiului militar pe motiv de handicap fizic).Hitler a fost combatant pe frontul de vest, n Frana i Belgia, n regimentul bavarezReserve, n calitate de furier al regimentului. A fost prezent la un numr de btlii majore, ntre care prima btlie de la Ypres,Btlia de pe Somme,Btlia de la ArrasiBtlia de la Passchendaele. Hitler a fost de dou ori decorat pentru vitejie. A primitCrucea de Fierclasa a doua n 1914 i Crucea de Fier clasa nti n 1918 - onoare ieit din comun pentru un militar cu gradul de caporal. ntruct comandanii regimentului au considerat c nu avea abiliti de conducere, Hitler nu a fost promovat la rangul de Unteroffizier (n traducere verbatim subofier). Potrivit lui Weber, prima cruce de fier i-a fost conferit lui Hitler de Hugo Gutmann, ceea ce unii critici au pus pe seama mprejurrii c Hitler ar fi avut contacte strnse cu unii ofieri.Sarcinile lui Hitler la sediul central al regimentului i-au permis rgazuri pentru desen i pictur. A avut contribuii grafice, de ilustrator, pentru o gazet militar. n 1916, Hitler a fost rnit n zona inghinal sau n coapsa stng, n timpul btliei de pe Somme, dar s-a ntors pe front n martie 1917. A primitInsigna plgilormai trziu n acelai an. Istoricul scriitor germanSebastian Haffner, referindu-se la experiena lui Hitler n linia nti, sugereaz c viitorul dictator a avut cel puin cunotine militare rudimentare.La 15 octombrie 1918, Hitler a fost internat ntr-un spital de campanie, temporar orbit de un atac cuiperit(gaz mutar). Psihologul englez David Lewis i Bernhard Horstmann sugereaz ca orbirea ar fi putut fi fost rezultatul unei tulburri de conversie. Hitler a afirmat c n acea perioad, el s-ar fi convins c scopul vieii sale era salvarea Germaniei. Unii cercettori, ndeosebi Lucy Dawidowicz, susin c intenia de a exterminaevreiidinEuropaera pe deplin format n mintea lui Hitler n acele momente, dei el, probabil nc nu ar fi avut un plan privind modalitatea implementrii unei atari idei. Potrivit majoritii comunitii tiinifice, decizia privind aplicareasoluiei finalea fost luat n1941, iar unii experi presupun c a survenit n1942.

n Primul Rzboi Mondial, Hitler a fost rnit n lupt i a ctigat mila unui soldat britanic.

Dup primul rzboi mondialDup rzboi, Hitler i-a schiat n minte ceea ce urma s devin naional-socialismul. O gndire bazat pe unantisemitismvirulent i o concepie rasist despre societate i a valorilor ei (Volksgemeinschaft, comunitatea etnic). n1919, era agent al departamentului politic al armatei bavareze, din nsrcinarea cruia a intrat n contact cu o formaiune politic radical, obscur, numitPartidul Muncitoresc German(Deutsche Arbeiterpartei,, abreviat DAP). Partidul era, n ciuda numelui, de extrem dreapt, ultranaionalist, antisemit i anticapitalist. Hitler s-a nregimentat politic, devenind dup cteva zile membru al comitetului executiv. Energia i talentul oratoric l-au impus, nct Hitler, alturi de fondatorul partidului,Anton Drexler, a formulat programul politic n februarie1922. A fost decis totodat adoptarea unui nume nou:Partidului Muncitoresc German Naional-Socialist(Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, abreviatNSDAP), uzual numitpartid nazist. Astfel s-a deschis drumul ascensiunii spre putere al lui Hitler.ntre 8-9 noiembrie 1923 Adolf Hitler a ncercat, sprijinit de o grup de susintori, s ajung n fruntea Germaniei printr-o lovitur de stat. Aceast tentativ nereuit a rmas in istorie sub numele de "Puciul de la berrie", din pricina faptului c principalii complotiti au pus la cale planul n berria Brgerbrukeller din Mnchen. Puciul (euat) a fost inspirat de Marul asupra Romei, reuit deBenito MussolininItalia(octombrie 1922). Arestat (mpreuna cu ali complici) la 11 noiembrie 1923, Hitler a fost judecat pentru trdare i condamnat la cinci ani deteniune, dintre care a executat ns numai nou luni n nchisoarea dinLandsberg am Lech,Bavaria. Aici a scris celebra sa carte "Mein Kampf".Hitler admirase de mult timp Germania i, n timpul primei conflagraii mondiale, a devenit un naionalist german. Cetenia german a obinut-o ns abia n1932. A fost elogiat pentru vitejie pe front de comandantul su. Capitularea Germaniei n noiembrie 1918 a reprezentat pentru Hitler, ca i pentru cercuri largi germane de orientare conservatoare i ultraconservatoare, un oc. Aidoma multor naionaliti, Hitler a crezut ferm n legenda njunghierii pe la spate (Dolchstolegende), care, n esen, acredita ideea c acea capitulare ar fi fost opera forelor politice de stnga, de orientaremarxist. n jargonul extremitilor de dreapta, precum i al lui Hitler i al naional-socialitilor (nazitilor), oamenii politici germani care s-au decis pentru capitulare nPrimul Rzboi Mondiali pentru abolirea monarhiei n Germania, ndeosebisocial-democraii, au fost porecliicriminalii din Noiembrie(Novemberverbrecher).

Ideologia naional-socialismuluiIdeologianazismuluis-a bazat iniial pe idei preluate de la unii teoreticieni rasiti care, la sfritulsecolului al XIX-lea, lansaser conceptelerasa arian,puritatea rasei. Conform acelor idei, omenirea ar fi fost alctuit n baza unei ierarhii valorice a raselor, iar viaa reprezenta numai supravieuirea adaptabililor. Poporul german era considerat superior, parte din rasa arian i i revenea sarcina de a menine puritatea rasei i de a subordona rasele inferioare:evreii,iganii,slaviii rasele de culoare. Hitler consideracomunitatea evreiascdrept uncancercare distrugea trupulGermaniei.Slbit de efectelePrimului Rzboi Mondial, ct i de condiiile foarte grele de despgubiri de rzboi impuse prinTratatul de la Versailles,Germaniaa intrat ntr-o criz economic grav. Firava democraie (Republica de la Weimar) nu i putea face fa, populaia devenind din ce n ce mai pauperizat i nemulumit. Dup o scurt redresare, situaia s-a agravat din nou prin declanarea n1929a crizei economice mondiale. Numrul omerilor a ajuns la circa ase milioane. Pentru evoluia ulterioar, puterile nvingtoare nPrimul Rzboi Mondialnu au fost capabile s neleag c o ar umilit nu putea fi pol de stabilitate. Condiiile impuse Germaniei, ca reparaii de rzboi, nu aveau cum s fie acceptate de o populaie flmnd, stul de rzboi, dar foarte mndr. Efectele s-au dovedit fatale. Din aceast situaie, micarea nazist, condus de Hitler, a reuit s obin un capital politic important prin voturile care i-au fost acordate, pn n1932.

Ascensiunea la puterenc de la nceputul carierei sale politice Hitler a fost contient de capacitatea de influen a propagandei. n aprilie1930l-a desemnat peJoseph Goebbelsca ef al aparatului depropagandpe tot teritoriul Germaniei. Nazitii au folosit cu succes noile tehnici moderne de ndoctrinare i propagand, afiele electorale iradioul, n toat perioada dintre puciul lui Hitler euat n Mnchen (1923) i acapararea puterii de stat n 1933. Au fost nchiriate avioane i automobile de lux pentru deplasarea mai rapid a lui Hitler n ct mai multe locuri, n cadrul campaniilor electorale. n cele din urm nazitii au obinut rezultatele scontate n alegerile din 1930 i din iulie1932(dar procentajul obinut n alegerile pentrureichstagdin6 noiembrie1932 s-a diminuat). Reprezentarea mare n parlamente a partidului nazist, mai ales dup 1930, a avut printre cauze slaba prezentare a electoratului la urne, starea economic grav cauzat de marea criz economic (cu peste ase milioane de omeri), precum i politica deflaionar cu care guvernul cancelaruluiHeinrich Brning(1930-1932) a reacionat la criza economic, amplificnd-o. Succesul obinut de partidul nazist la alegerile din vara lui1932, dup care nazitii au format cel mai mare grup parlamentar n reichstag dup grupulsocial-democrat, l-a ncurajat pe Hitler s nu accepte alt funcie dect cea decancelar. Negocierile dintre Hitler ipreedintele Hindenburgviznd formarea guvernului nu au dus la nici un rezultat. Au urmat cteva luni de instabilitate politic pn la30 ianuarie1933, cnd Hitler a fost numit n funcia de cancelar. Din noul guvern fcea parte iFranz von Papen, cancelar ntre1 iuniei17 noiembrie1932, care participase mpreun cu generalulKurt von Schleicher, cancelar ntre4 decembrie1932 i28 ianuarie1933, la aranjamentul din culise, acceptat de preedintele Hindenburg, pentru nsrcinarea lui Hitler cu formarea guvernului.n scurt timpnazitiiau preluat toate funciile de conducere, att n parlamentul central (reichstag) i cele regionale, ct i neconomie. n martie1933Hitler s-a hotrt s propun noului parlamentLegea de mputernicire(Ermchtigungsgesetz), care prevedea nlturarea procedurilor i legislaiei parlamentare i transferul puterii deplinecancelaruluii guvernului su, prin asumarea de prerogativedictatoriale. Cu ajutorul mulimii adunate n strad i a terorii instaurate de Batalioanele de Asalt sauSA(Sturmabteilung) i a celeilalte organizaii paramilitare,SS(Schutzstaffel, Ealonul de protecie), legea a fost adoptat cu 444 de voturi favorabileAdolf Hitler n 1933AntisemitismulAxiomele ideologice ale nazismului au fost superioritatea rasial arian iantisemitismul. Ura profund fa deevreia fost tema dominant a carierei politice a lui Hitler. S-a speculat foarte mult pe seama motivelor, dar nimeni nu a putut gsi un rspuns satisfctor. Cea mai plauzibil explicaie o oferGeoff Laytonn lucrarea Germania: Al Treilea Reich, 1933-1945:Hitler a fost produsul, i nu creatorul unei societi deja infestate. n orice caz, ar fi eronat s-l considerm un antisemit oarecare. Ura fa de evrei era obsesiv i vindicativ i i-a influenat ntreaga filosofie politic. C el a fost n stare s o pun n practic, nu poate fi explicat dect prin circumstanele specifce ale Germaniei postbelice: umilina suferit la Versailles i problemele grave de ordin socio-economic dintre anii 1918-1923 i 1929-1933. ntr-o asemenea situaie, Hitler a fost n msur s exploateze existena unei ostiliti latente mpotriva evreilor i s o transforme ntr-o politic radical a urii.Oricte explicaii s-ar ncerca, faptele i cifrele sunt covritoare: numrul oamenilor ce au czut victimepoliticii hitleristeeste ngrozitor. ase milioane de evrei au fost exterminai n lagrele morii de laAuschwitz,Chemno,Majdanek,Treblinkai n ghetoul dinVarovia. Pretinsa superioritate rasial arian a fost introdus de Hitler n mod treptat, tocmai pentru a amgi opinia public internaional. La 15 septembrie1935au fost adoptate primele legi rasiale, cunoscute caLegile de la Nrnberg. Aceste legi prevedeau c cetenia german putea fi deinut numai de persoanele de origine german; de asemeni, au fost interzise cstoriile mixte dintre evrei i etnicii germani precum i relaiile extraconjugale mixte. La 9 noiembrie1938au fost adoptate msuri antisemite fizice prin programul generalizat n toatGermania. n noaptea pogromului (Kristallnacht) au fost distruse case, magazine evreieti i sinagogi; peste o sut deevreiau fost omori i circa 20.000 trimii n lagre de concentrare. Punctul culminant al acestor crime antisemite a fost atins laConferina de la Wannsee, n cadrul creia nali funcionari de stat din partidul nazist i guvern au decis "Soluia final n chestiunea evreiasc", la cererea expres a lui Hitler.Prbuirea celui de-al Treilea ReichmpingereaGermaniein rzboi a fost, de fapt, primul semn al nceputului sfritului lui Hitler. Cu toate victoriile remarcabile de nceput dintre anii 1939-1941, Hitler i conducerea militar a Germaniei au fcut marea greeal de a-i subestima inamicii,Marea BritanieiUniunea Sovietic, precum i greeala de a ncepe un rzboi pe dou fronturi cu aceste dou puteri. Orbit de succesele nregistrate de rzboiul fulger (Blitzkrieg), Hitler a dat semnalulOperaiunii Barbarossa, care prevedea invadareaUniunii Sovieticeprintr-o campanie rapid, nainte de venirea iernii. Invazia a nceput la 22 iunie1941. Hitler primete o nou lovitur n luna decembrie a aceluiai an prin intrarea n rzboi aStatelor Unite ale Americii. nverunarea sovieticilor, noroiul, apoi nmeii i frigul iernii au oprit naintarea Germaniei. Hitler a rmas convins c victoria final era posibil, ceea ce dovedete c-i pierduse clarviziunea militar ce l caracterizase la nceputul rzboiului. n1943, armata german se afla n defensiv, pierznd iniiativa i, treptat, toate visurile lui Hitler s-au sfrit, lsnd n urm oEuropdistrus i cincizeci de milioane de victime.

Moartea lui Hitler - varianta general acceptatLa30 aprilie1945, n timpul ultimelor lupte grele n Berlin, cnd trupele sovietice se aflau la mic distan de cancelariaReich-ului, Hitler s-a sinucis, mucnd o capsul decianuri mpucndu-se.Trupul lui i cel alEvei Braun(cu care se cununase n ziua precedent i care s-a sinucis simultan) au fost depuse n craterul unei bombe, stropite cubenzinde ctreOtto Gnschei alte ajutoare dinFhrerbunkeri li s-a dat foc cndArmata Roiese apropia i continuau bombardamentele.nainte de a se sinucide, Hitler i otrvise cinele pentru a testa otrava.La2 maiHelmuth Weidlinga capitulat i a predat Berlinul necondiionat sovieticilor. Cnd au ajuns la cancelarie, forele sovietice au gsit trupul lui Hitler i au efectuat o autopsie folosind amprente dentare pentru identificare. Rmiele lui Hitler i ale Evei Braun au fost ngropate secret deSMER(organizaia rus Smert pionam) la sediul acesteia dinMagdeburg. Potrivit Serviciului Federal Rus de Securitate, un fragment decraniuuman pstrat n arhivele sale i expus ntr-o expoziie din anul 2000 provine din rmiele pmnteti ale lui Hitler. Totui, autenticitatea craniului este pus sub semnul ntrebrii de mai muli istorici i cercettori.[13]n mai1945Germania era complet ruinat, i nicidecum o Germanie mare n stare s distrug Rusia bolevic sau s creeze o nou ordine mondial bazat pe supremaia aa-numitei rase ariene.Bolile lui Hitler i ce a dus la sinucideren baza unor cercetri intense a peste 300 de ore de film, specialitii au ajuns la concluzia c Hitler suferea cel trziu din1943deboala Parkinson. Pn n acel moment dictatorul i folosea ambele mini pentru a gesticula i a-i susine discursurile, ns din acel an Hitler era mai rezervat n gesticulaia cu mna stng. Unele secvene de pelicul, scpate cenzurii, l nfieaz pe Hitler cu mna stng tremurnd ca la bolnavii de maladia Parkinson. Dei au fost fcute cercetri minuioase, nu s-au descoperit nici n scrierile apropiailor, ns nici n scrierile sale atestarea mbolnvirii de aceast maladie. Recent s-a aflat c unul dintre medicii acelei perioade i administra o substan misterioascare, potrivit valetului su, i ddea subit o vigoare neobinuit nc nainte de a-i fi fost scos acul seringii din ven. Cercetrile au dovedit c lui Hitler i erau administrateamfetaminede ctre misteriosul doctor Morell, astfel nct n scurt timp a devenit dependent.Boala Parkinson nu afecteaza funciile cognitive sau gndirea (a nu se confunda cuboala Alzheimer). Amfetaminele se nrudesc funcional cu levo-dopa, utilizat n tratarea bolii Parkinson. Cnd forele aliate au nceput ofensiva mpotriva Berlinului, Hitler s-a adpostit ntr-unul dintre buncrele speciale mpreun cu un grup demnitari i ali oameni de ncredere. Unii cercettori presupun c Hitler ar fi suferit i un atac cerebral

FamiliaPaula Hitler, ultimul membru viu al familiei lui Adolf Hitler, a murit n 1960. Cel mai direct descendent al lui Hitler a fost Alois, care a fost nepotul lui Adolf William Patrick Hitler. Cu soia lui Phyllis, el s-a mutat n cele din urm la Long Island, New York, a schimbat numele de familie, i a avut patru fii. De-a lungul anilor, diveri reporteri de investigaie au ncercat s gseasc alte rude ndeprtate ale Fhrer-ului. Multe sunt acum presupuse a-i tri viaa n umbr schimbndu-i numele lor de familie.

Holocaust

ResponsabilitateGermania NazistOameniPromotorii HolocaustuluiAdolf HitlerHeinrich HimmlerReinhard HeydrichAdolf EichmannOdilo GlobocnikTheodor EickeRichard GlcksErnst KaltenbrunnerRudolf HssChristian WirthJoseph GoebbelsOrganizaiiPartidul NazistSchutzstaffel (SS)GestapoSturmabteilung (SA)Colaboratori din cel de al Doilea Rzboi MondialIdeologi Naziti

Politici antisemite Politica rasialEugenia nazistLegile de la NrnbergAcordul HaavaraPlanul MadagascarEutanasia forat

VictimeEvreii n EuropaEvreii n GermaniaRromi (igani)PoloneziPrizonieri de rzboi sovieticiSlavii Est EuropeniHomosexualiPersoane cu dizabiliti i handicapSrbiFrancmasoniMartorii lui Iehova

GhetouriBiaystokBudapestaKovnoCracoviadLublinLwwMinskRigaVilnaVaroviaGhetouri evreieti din Polonia ocupatLista ghetourilor naziste

AtrocitiPogromuriKristallnachtBucuretiDorohoiIaiChiinuJedwabneKaunasLviv (Lvov)TykocinVel' d'HivWsoszMasacrele din Transilvania OcupatEinsatzgruppenBabi YarBydgoszczMasacrul din Camenia PodolieiAl IX-lea fortOdesaPianicaMasacrul din PonaryMasacrul din RumbulaErntefestSoluia FinalConferina din WannseeOperaiunea ReinhardTrenurile HolocaustuluiLagrele de concentrareSfritul celui de al Doilea Rzboi MondialMasacrul de la WolaMarul morii

LagreLagrele naziste de exterminareAuschwitz-BirkenauBeecChemnoJasenovacMajdanekMaly TrostenetsSobiborTreblinkaLagre de concentrare nazisteBergen-BelsenBogdanovcaBuchenwaldDachauGonars (Italia)Gross-RosenHerzogenbuschJanowskaKaiserwaldMauthausen-GusenNeuengammeRabRavensbrckSachsenhausenSajmiteSalaspilsStutthofTheresienstadtUckermarkVaroviaLagre de tranzit i colectareBelgiaBreendonkMechelenFranaGursDrancyItaliaBolzanoOlandaAmersfoortWesterborkDiviziiSS-TotenkopfverbndeConcentration Camps InspectoratePolitische AbteilungSanittswesenMetode de exterminareInmate identificationGas vanGas chamberExterminare prin muncExperimente medicale nazisteSonderkommando

Rezistena Partizani evrei BrichaRevolte din ghetouriVaroviaBiaystokachwaCzstochowa

UrmriProcesul de la NurenbergDenazificareBrichaSupravieuitori rmaiPersoane strmutateAcordul de despgubiri dintre Israel i Germania de Vest

ListeSupravieuitori ai HolocaustuluiSupravieuitori ai SobiborCronologia evenimentelor de la TreblinkaVictimele nazismuluiSalvatori ai evreilor

Resurse Distrugerea evreilor europeni Funcionalism versus intenionalism

Comemorare Zile de comemorare Memoriale i muzee

Hitler purta musta deoarece i fcea nasul s par mai mic.

Iniial, mustaa lui Hitler era una clasic. A trecut la cea pe care o cunoate toat lumea n timpul Primului Rzboi Mondial. El a spus c masca de gaze nu i se potrivete pe fa din cauza mustii.

Trupul nensufleit al lui Hitler a fost ngropat de patru ori, nainte de a fi incinerat, iar cenua sa aruncat n vnt.

Hitler era un mare fan al animaiilor Disney.

La nceputul carierei politice, Hitler a fost citat n boxa martorilor de un avocat care l-a interogta timp de trei ore. Dup ce a ajuns dictator, Hitler a ordonat arestarea avocatului. Dup ani de tortur, acesta s-a sinucis.

Unul dintre prietenii apropiai ai lui Hitler, care era i oferul su, era de origini evreieti. El i familia sa au fost numii arieni onorabili.

Hitler detesta fotbalul, deoarece Germania nu putea deveni regina Europei la acest sport.Cnd era evident c va pierde Btlia de la Stalingrad, Hitler i-a cerut generalului de pe front s se sinucid. Acesta a replicat: Nu am de gnd s m mpuc pentru acest caporal boem.

Hitler a intenionat s nchid n totalitate industria cosmetic pentru a deschide calea unei economii de rzboi totale. ns, pentru a nu o supra pe Eva Braun, a optat pentru o nchidere gradual a industriei.

nainte ca armata german s intre n Paris, francezii au tiat cablurile liftului turnului Eiffel pentru a-l obliga pe Hitler s urce pn sus pe scri.

Hitler a dorit nfiinarea unui Muzeu al rasei disprute cu obiecte evreieti.

Dup ce a interzis Premiul Nobel, Hitler a instaurat propria sa versiune a pristigioasei distincii: Premiul Naional German pentru tiin i Art.

Hitler a avut o relaie controversat cu o nepoat.

Hitler s-a nsurat cu Eva Braun i s-a sinucis n urmtoarea zi.