Ist Fil Moderne Curs A5

8/19/2019 Ist Fil Moderne Curs A5

1/227

Maria Rodica Iacobescu Iniţiere în filosofia modernă

Introducere

Istoria filosofiei moderne este istoria teoriilor sociale şifilosofice ale societăţii moderne. Problematica filosofiei moderneeste diversă, vastă, marcată de contradicţii şi inconsecvenţe.

Pe de altă parte, această istorie a filosofiei, care începe cuRenaşterea şi se încheie cu Kierke aard, cuprinde foarte mulţi

!nditori, fiecare cu propria sa filosofie. "ntruc!t este imposibilăcuprinderea şi ad!ncirea tuturor temelor şi ideilor pre#entate şide#voltate de aceştia, am încercat să de a$ăm ceea ce au adus nou

!nditorii de seamă% unii prin concepţia despre natură sau prinaprofundarea teoriei cunoaşterii, alţii prin constituirea disciplinelor filosofice moderne% filosofia istoriei, a culturii, estetica, etica,filosofia socială, politică.

&ilosofia modernă se caracteri#ea#ă prin respin erea fermă ametodelor scolastico'medievale, care se ba#au pe e(plicaţii calitativeşi prin afirmarea insistentă a faptului că o înţele ere adecvată auniversului trebuie să fie formulată în termeni cantitativi. )umea, înconcepţia fi#icii scolasticii, era descrisă doar prin cele cinci simţuri.*(plicaţiile fenomenelor naturii erau făcute în termeni de +calităţireale , care erau considerate imanente obiectelor.

-!nditorii din perioada modernă au fost inspiraţi de putereae(plicativă a matematicii în domeniul fenomenelor fi#ice.Matematica a devenit simbol al unităţii şi interdependenţeicunoaşterii. Revoluţia ştiinţifică a transformat cadrele înseşi ale

!ndirii% cosmosului aristotelic, finit, calitativ, ierarhi#at, i sesubstituie, în mod pro resiv, un spaţiu eometric şi infinit. acăsecolul al /0II'lea e(plicitea#ă 1 cu -alilei şi escartes 1 acest parcurs, Renaşterea este cea care pune pe deplin ba#ele lumii

moderne.

2


2/227


Pentru ideile lor revoluţionare, unii !nditori au fost umiliţi şiîn$osiţi de Inchi#iţie 3-alilei4, alţii au fost supuşi torturilor înînchisori 35ampanella4, iar -. 6runo a fost ars pe ru . ar toţi auales riscul, lupt!nd pentru valorile în care credeau.escompunerea cosmosului antic, a universului calitativ,etero en, ierarhi#at, în care fiecare lucru posedă locul său propriu,reducerea pro resivă a lumii la un pur mecanism, au contribuit latransformarea ideilor politice. 7şa se înt!mplă cu 8h. 9obbes care dăsocoteală de comportamentul omului pornind de la ba#e filosofice şi,în acelaşi timp, materialiste şi mecaniciste. :tiinţa naturii umaneoferă prin ea însăşi un fundament politicii. "n ceea ce'l priveşte pe ;.)ocke, el edifică temeliile liberalismului politic.

"n epoca modernă, lumea a suferit transformări profunde careau influenţat considerabil !ndirea filosofică în toate domeniile sale."ndrept!ndu'şi atenţia spre cercetarea naturii, filosofii moderni s'auvă#ut obli aţi să se ocupe de problema metodei.


3/227


)umea creştină în epoca modernă cunoaşte o schimbareradicală şi datorită Reformei. 5redinciosul este invitat să descopereadevărul în 6iblie, fără a se mai supune autorităţii unei 6iserici,considerată ca sin ura interpretă autori#ată a cuv!ntului divin. 7cestefrăm!ntări reli ioase se reflectă şi în filosofie. e e(emplu,


4/227


Capitolul IFILOSOFIA RENAŞTERII

1. Caracterizarea generală a culturii renaşterii

luralitatea interpretărilor. Renaşterea ca pro!le"ă

Renaşterea este un fenomen comple(, multilateral şi plin decontradicţii, fapt ce a enerat conturarea unor interpretări diver entecu privire la semnificaţiile sale, la circumscrierea sa în timp şi înspaţiu, astfel că unii autori au făcut din Renaştere un mit, iar alţii auredus'o la o mişcare culturală, ne !nd'o ca perioadă istorică sauculturală distinctă.

0arietatea e(e e#elor referitoare la fenomenul Renaşterii estedeterminată de comple(itatea problemei, de formaţia istoricilor şi deconcepţia cercetătorilor şi constituie, în acelaşi timp, o sursă de erori,dar şi una de adevăruri. 0aloarea epistemolo ică a interpretărilor constă în aceea că ele surprind o mare varietate de aspecte şi probleme ale Renaşterii. ificultatea care apare, însă, constă înînţele erea tendinţelor fundamentale şi a valorii enerale a culturiidin această perioadă.

&iecare perioadă din istoria culturii a avut propria ei vi#iuneasupra Renaşterii. 7stfel, iluminiştii 3 . 9ume, . iderot,5ondorcet, 0oltaire etc.4 îşi repre#entau Renaşterea ca pe o perioadăde trecere de la întuneric la lumină, de la barbarie la civili#aţie. "nschimb, romanticii, care ideali#au *vul Mediu, considerauRenaşterea ca pe o înviere a formelor pă !ne şi latine despiritualitate. 5unoscutul filosof 9e el a lansat falsa idee că *vul

A


5/227


Mediu a fost Bo noapte de o mie de ani , iar Renaşterea o epocă demari prefaceri şi de pro res spiritual.

5ei care au creat conceptul de Renaştere ca o nouă lume, cu o problematică şi o confi uraţie proprie, au fost ;ules Michelet, care sereferă la secolul al /0I'lea din &ranţa şi vorbeşte despreBdescoperirea lumii şi descoperirea omului 3în volumul 0II din Histoire de France, intitulat La Renaissance ' 2CDD4 şi istoriculelveţian ;akob 6urckhardt, care, în lucrareaCultura Renaşterii în Italia, apărută la 6asel în 2CEF, scrie că BRenaşterea nu este oimitaţie sau o compilaţie a unor piese i#olate ale antichităţii, ci ore enerare.2

6urckhardt şi Michelet au caracteri#at Renaşterea în termenielo ioşi, ca pe o v!rstă de aur a creativităţii şi a culturii, ca pe ocotitură în istoria umanităţii. escrisă, îndeosebi de către 6urckhardt,ca o epocă de reînnoire şi reînflorire spirituală, Renaştereacontrastea#ă în mod dramatic cu *vul Mediu, considerat litur ic şidominat de biserică.

6ineînţeles că punctul de vedere al lui 6urckhardt n'a fost

acceptat fără re#erve, ci a dus chiar la apariţia unor puncte de vederetotal opuse, care demiti#ea#ă Renaşterea.5ercetătorii de orientare antirenascentistă susţin că

Renaşterea n'a adus nimic nou, că ceea ce se consideră ca inovaţie aRenaşterii s'a manifestat încă din *vul Mediu. *i susţin că în perioada scolastică au înflorit cu adevărat umanismul şi raţionalismuliluminat, iar arta şi ştiinţa ar fi atins apo eul în *vul Mediu. ee(emplu, ;. 9ui#in a, în lucrările sale, Amurgul evului mediu şi Homo ludens, arată că ceea ce se consideră a fi atributele ori inaleale Renaşterii 1 realism, individualism, libertate morală şi reli ioasă 1 s'au afirmat încă din secolul al /III'lea.

)a r!ndul său, istoricul suede# ;. =ordstrGm are o teorieopusă concepţiei tradiţionale asupra Renaşterii. upă părerea sa,BRenaşterea nu poate fi considerată ca o victorie asupra *vului

2

;acob 6urkhardt, Cultura Renaşterii în Italia, *ditura pentru )iteratură,6ucureşti, 2HEH, p. ?2E

D


6/227


mediu. *a nu s'a întemeiat pe înlăturarea concepţiei creştine asupralumii şi a vieţii, întruc!t 6iserica a fost o autoritate foarte puternicăîn timpul Renaşterii. "nsăşi apariţia Reformei n'a constituit dec!t oîntărire, o dublare sau chiar o triplare a acestei instituţii spirituale.?7devărata Renaştere ar fi apărut 1 consideră acest istoric 1 mult maidevreme, între secolele /II'/I0, în &ranţa, nu în Italia. *ste vorbadespre apariţia unei culturi laice, a poe#iei provensale şi a romanuluicavaleresc, precum şi a unui umanism medieval în şcolile de pe l!n ăcatedralele din nordul &ranţei 3Reims, rleans, 5hartres4 şi înJniversitatea din Paris.

altă reacţie antirenascentistă a venit din partea filosofilor neotomişti ;ac ues Maritain şi *tienne -ilson. BRenaşterea, aşa cumne'a fost descrisă 1 susţine *. -ilson 1 n'a fost *vul Mediu plusomul, ci *vul Mediu minus umne#eu şi tra edia e că, pier#!nd pe

umne#eu, Renaşterea a pierdut omul însuşi.@upă cum se poate observa, acest filosof consideră că

umanismul autentic a fost specific *vului mediu şi nu Renaşterii. altă tentativă de demiti#are a Renaşterii vine din partea lui

Peter 6urke, care demontea#ă tot edificiul clădit de 6urckhardt. *leste de părere că Renaşterea nu trebuie descrisă Bîn purpură şi aur, ca pe un miracol cultural sau ca pe o neaşteptată apariţie amodernităţii.A

5ercetările medieviştilor 1 arată 6urke 1 au demonstrate(istenţa a mai multor Brenaşteri în *vul Mediu, mai ales în secolulal /II'lea şi, îndeosebi, în epoca lui 5arol cel Mare. e asemenea, s'au descoperit Brenaşteri în afara *uropei ccidentale, fie la 6i#anţ,în lumea islamică sau chiar în rientul îndepărtat.

5a şi mulţi alţi cercetători, 6urke nu este de acord cu ideea pre#entării Renaşterii prin contrast cu *vul Mediu, ca pe o revoluţieculturală, în sensul unei rupturi bruşte cu trecutul. *ste vorba, mai? P.P. =e ulescu, Filosofia Renaşterii, vol. I, *ditura 2FFL2 -ramar, 6ucureşti,?FF2, p.2?F@ *tienne -ilson, L’Humanisme medieval et la Renaissance, Paris, 2H@? citat după

7ndrei ţetea, Renaşterea, *ditura :tiinţifică, 6ucureşti, 2HEA, p. @AA Peter 6urke, Renaşterea, *ditura 7ll, p.22

E


7/227


de rabă, despre continuitate şi de#voltare treptată, despre oBmişcare şi nu o Bperioadă distinctă de transformare culturală,descrisă Bîn termenii metaforici ai tre#irii şi re enerării.D

:i în mediul cultural rom!nesc, Renaşterea a fost şi este unincitant subiect de discuţie. Jna dintre lucrările de referinţă este Filosofia Renaşterii scrisă de P.P. =e ulescu. *rudită, echilibrată,această carte scrisă în 2H?E, deşi tributară concepţiei lui 6urckhardt,se dovedeşte a fi o anali#ă preţioasă a !ndirii renascentiste.

opinie oarecum diferită de cea a lui =e ulescu, înt!lnim la7ndrei Pleşu. Pentru acesta, Renaşterea este Bun subiect antipatic ,Bo temă prea la îndem!nă , Bun fenomen comple(, care nu se lasăepui#at în c!teva platitudini şcolareE.


8/227


"n sens lar , Renaşterea cuprinde umanismul, Renaşterea propriu'#isă şi Reforma, ca momente distincte şi aspecte ale aceleaşimişcări enerale de înnoire socială şi spirituală.

acă, în delimitarea Renaşterii faţă de *vul Mediu,hotăr!toare a fost cultura umanistă, în care s'au manifestat mai înt!itendinţele noii epoci, în delimitarea faţă de epoca modernă, rolulhotăr!tor l'a avut noua ştiinţă a naturii.


9/227


Jnii interpreţi identifică umanismul cu Renaşterea, pe care olimitea#ă la secolele /0 şi /0I, secolul al /I0'lea fiind privit ca o prerenaştere. *(istă şi e(e eţi care văd o opo#iţie între umanism şiRenaştere, ca momente diferite, iar alţii distin anumite etape îninteriorul Renaşterii, pe care nu o deosebesc de umanism.

7semănările şi deosebirile dintre umanism şi Renaştere nu semanifestă numai în ordinea temporală, ci şi în conţinutul de idei alacestor două concepte. Jmanismul era o mişcare de reînnoireculturală, dominantă în prima fa#ă a Renaşterii, caracteri#ată prinreînvierea antichităţii clasice, cultivarea ştiinţelor spiritului, a culturiiumaniste% literatură, artă, filosofie, !ndire socială. Jmanismul a fostun curent cultural, dar şi un aspect fundamental al Renaşterii,caracteri#at prin e(altarea valorii omului ce trăieşte în natură şisocietate, şi a atins înflorirea ma(imă în secolul al /0'lea în Italia şiîn secolul al /0I'lea în celelalte ţări ale *uropei.

Renaşterea, în sens restr!ns 32ADF'2EFF4, repre#intă etapa dematuritate a acestei epoci în domeniul artei, ştiinţei şi filosofiei.7cum se manifestă artişti ca )eonardo, Michelan elo şi Rafael,

oameni de ştiinţă ca )eonardo, 5opernic, 5ardano şi filosofi precum8elesio, 6runo, 5ampanella.Reforma este o dimensiune a Renaşterii şi a fost pre ătită de

*rasmus şi reali#ată de Martin )uther şi 5alvin. *rasmus dinRotherdam, supranumit Bprinţul umaniştilor , considera creştinismulmai de rabă ca pe un model de conduită şi de înţelepciune dec!t ca pe o revelaţie care îşi supune raţiunea misterelor sale. stil uneiteolo ii do matice străine de *van helie, *rasmus Bpune accentul peviaţa creştinească mai cur!nd dec!t pe aspectul intelectual alcreştinismului.H

8e#a centrală a lui )uther este aceea a m!ntuirii numai princredinţă, ca un dar al lui umne#eu, şi nu prin fapte. 5riticile pe carele face bisericii catolice se aseamănă cu cele ale lui *rasmus,îndrept!ndu'se împotriva practicii e(terioare şi devoţiunii, proslăvirii

H

Ra>mond 8rousson, Istoria g$ndirii libere# !e la origini $nă în %&'(, *dituraPolirom, Iaşi, 2HH2

H


10/227


abu#ive a sfinţilor, maniei pelerina$elor. Ideile predicate de )uther,care susţinea autoritatea 6ibliei în materie de credinţă şi nu a6isericii ca instituţie, ca interpretă autori#ată a cuv!ntului divin,urmăresc eliberarea credincioşilor de sub tutela ecle#iastică.Reformă a bisericii, ea cerea revenirea la ori inilecreştinismului, depoliti#area reli iei, laici#area vieţii sociale şi ne avaloarea tradiţiei medievale a bisericii catolice, care se consideradepo#itara şi interpreta tradiţiei creştine. dată cu Reforma are loc oîntoarcere la 6iblie, dar şi la asce#ă, căci protestantismul se opuneindul enţei catolice.

Tendin'ele şi tră$ăturile generale ale culturii rena$centi$te

Renaşterea este definită ca o totalitate de transformări,tendinţe şi aspiraţii înnoitoare în toate domeniile vieţii, care audevenit mai pre nante pe planul culturii. 5onceptul de Renaştere netrimite la o nouă naştere, la o reînnoire totală, însă, în realitate,lucrurile nu sunt at!t de tranşante.

primă trăsătură a Renaşterii este încercarea de a imitaantichitatea reco'romană în mai multe domenii şi în medii diferite.Revi orarea formelor clasice a fost mai evidentă în domeniul artelor plastice, în arhitectură în special, căci aici au fost reali#ate clădiri alecăror planuri de construcţie şi chiar detalii s'au făcut după modelul, proporţiile şi simetria celor clasice. :i în sculptură modelele clasiceau influenţat puternic noile enuri practicate în Renaştere, precum portretul 1 bust sau monumentul ecvestru. Pictura clasică era însănecunoscută în vremea Renaşterii, ea devenind accesibilă abia în adoua $umătate a secolului al /0III'lea, odată cu săpăturile de laPompei. "ntruc!t nu aveau la îndem!nă modele antice, pictoriirenascentişti, care doreau să'i imite pe antici, încercau să e(tra ăanumite re uli şi canoane de pictură din critica literară a antichităţii.

=u numai artele clasice sunt Brenăscute , ci şi limbile clasice."nvăţaţii din această epocă îşi doreau să vorbească în latina lui

5icero, să compună poe#ii în maniera lui 9oraţiu şi să scrie istorie în

2F


11/227


stilul lui 8itus )ivius. )imba reacă devine la r!ndul ei un obiect destudiu, datorită refu iaţilor din Imperiul 6i#antin, care au adus cu eite(te receşti importante, în limba ori inară. 7şa s'a a$uns lacunoaşterea în direct, şi nu prin traducere, a dialo urilor lui Platon, alucrărilor lui 9ermes 8risme itus, a operelor lui 7ristotel.

importanţă deosebită pentru de#voltarea filosofieiRenaşterii au avut'o conciliile ecumenice de la &errara şi de la&lorenţa, care urmăreau unirea 6isericii de Răsărit şi de 7pus,restabilirea unităţii creştine. 5u această oca#ie au fost posibilecontactul dintre învăţaţii din 7pus şi cei din Răsărit, schimbul de ideişi controversele filosofice. Importanţa conciliilor pentru filosofiaRenaşterii a fost subliniată şi de către M. *liade, care considera că,dacă p!nă atunci umanismul Bs'a măr init la erudiţie şi compilaţie ,odată cu disputele filosofice de la aceste concilii, Bcapătă nuanţăaccentuat filosofică2F.

upă părerea multor e(e eţi, tendinţa fundamentală a culturiiRenaşterii esteantro ocentrismul , descoperirea omului şi a lumiisale. 0echea unitate dintre om, cosmos şi umne#eu se menţine, dar

pe primul plan trece omul. acă în *vul Mediu omul era un în er decă#ut, în Renaştere el este animalitate dotată cu raţiune. B5u altecuvinte% omul este un produs de creştere, nu de prăbuşire, eîncununarea unei ascensiuni. Răm!ne să reflectăm care din cele douăima ini flatea#ă cel mai mult umanitatea. Ima inea Bîn erului că#utsau a Banimalităţii emancipate O22

altă trăsătură specifică Renaşterii, în comparaţie cu *vulMediu ar fi, în acord cu 6urckhardt şi alţi cercetători,individualismul , adică autoafirmarea, simţul modern al celebrităţii,conştiinţa individualităţii. 6urckhardt afirmase că Renaşterea a pus înlumină fi ura omului în toată bo ăţia şi inte ritatea ei. eşi aceastăafirmaţie este impre nată de retorică, nu se poate face abstracţie defaptul că în Renaştere are loc o focali#are nemaiînt!lnită asupraomului şi se de#voltă o filosofie despre om, comport!nd o teorie a

2F

Mircea *liade,Contribuţii la filosofia Renaşterii, 5olecţia 5apricorn, 2HCA, p.?H22 7. Pleşu," # cit#, p.??2

22


12/227


13/227


(. %"ani$"ul şi renaşterea &ilo$o&ică

Caracterizare generală a u"ani$"uluiJmanismul este Bo mişcare amplă de erudiţie cu manifestări

în literatură, morală, istorie, filosofie şi cu destinaţii educativelar i 2A.

Importanţa curentului umanist constă, în primul r!nd, înlaici#area învăţăm!ntului şi iniţierea cercetării ştiinţifice moderne.Jmanistul este profesor, om de stat, istoric, poet, scriitor, moralist.*ste eronată acea interpretare conform căreia umaniştii erau, în modfundamental, pă !ni sau mireni. "n realitate a e(istat o str!nsăasociere între umanism şi teolo ie, o interacţiune între mişcareaumanistă şi studiile reli ioase.

8ermenul de Bumanism , care apare la începutul secolului al/I/'lea, a suferit prefaceri mari. Pentru că astă#i umanismul esteînţeles ca o preocupare pentru problemele şi valorile umane, acest

sens contemporan, proiectat asupra Renaşterii, o denaturea#ă. "nRenaştere, se folosea un alt termen 1)umanista 3umanist4. 7cesthumanista era cel care se ocupa cu umanităţile 1 studia )umanitatessau studia )umaniora 1 care cuprindeau c!teva disciplineindispensabile unei educaţii intelectuale împlinite% ramatica,retorica, poe#ia, istoria, etica.

Jmaniştii au reluat studiul limbii şi culturii eline,îndepărt!ndu'se de latina scolasticilor. e asemenea, au pus unaccent deosebit pe filosofia morală.


14/227


Francesco Petrarca 32@F2'2@NH4

*ste repre#entativ pentru începuturile mişcării umaniste dinsecolul al /I0'lea.5unoscut, îndeosebi, prin poe#ia lui, pentru istoria filosofiei

ne interesea#ă ideile sale de filosofie morală.Idealul său umanist, e(primat în !es re ignoranţamea şi a multor altora, este următorul% înţelepciune platoniciană, credinţă creştină, elocinţaciceroniană.

7 studiat şi a făcut cunoscute operele lui5icero, 0ir iliu,


15/227


"n secolul al /0'lea educaţia umanistă cunoaşte o desfăşurareritmică în universităţi şi se constituie cea mai influentă înche areumanistă 1 7cademia platonică din &lorenţa. 7ceasta a fostîntemeiată de Marsilio &icino, cu spri$inul lui 5osimo Medici.enumirea aceasta nu acoperă nici o instituţie de învăţăm!nt, nici oor ani#aţie oficială, ci Bdesemnea#ă comunitatea de idealuri a unor confilosofi2D. *i citeau şi interpretau dialo urile lui Platon,corespondau între ei şi erau le aţi de o e(altată prietenie.

Lorenzo Valla 32AFN'2ADN4

*ste repre#entantul tipic al acestui secol. 7 tradus din9erodot şi 8ucidide, a scris o istorie a lui &erdinand I de 7ra on şieste autorul unor dialo uri de filosofie morală% !e libero arbitrio, !evero bono, !ialectical dis utationes, !e volu tate, !e rofessionereligiosorum.

7bord!nd problema etică dominantă înRenaştere 1 dacă preştiinţa divină e compatibilă

cu liberul arbitru 1 0alla consideră că posibilitatea unui eveniment viitor nu implică pre#enţa lui actuală şi nu'i este cau#ă.

e#volt!nd problema raportului dintre predestinare şi responsabilitate morală, 0allaconsideră că dacă faptele oamenilor sunt predeterminate, atunci ele nu sunt libere şi

oamenii nu sunt responsabili pentru ele, iar umne#eu, care cunoaştedinainte faptele rele sau bune pe care le vor săv!rşi oamenii, nu poatenici să'i pedepsească, nici să'i răsplătească.

"n dialo ul !es re binele adevărat este vorba despreînfruntarea dintre punctele de vedere stoic, epicureic şi creştin cu

privire la adevăratul bine. 0alla respin eidentificarea binelui cu virtutea, aşa cum se

2D

&lorica =ea oe, Istoria filosofiei moderne# Renaşterea, *ditura idactică şiPeda o ică, 6ucureşti, 2HND, p.?D, în notă.

2D


16/227


înt!lneşte la stoici, pe motiv că practică virtutea de dra ul virtuţii şinu în vederea vieţii viitoare, ca în creştinism. "n schimb, întruc!tepicureismul consideră că scopul virtuţii este fericirea, i se pare maiapropiat de creştinism. 7părător al eticii epicureice, care făcuse din plăcere scopul suprem al vieţii, 0alla va de#volta mai pe lar acestlucru în dialo ul !e volu tate. 7firm!nd că în viaţă trebuie săurmărim procurarea plăcerii, 0alla st!rneşte un adevărat scandal,fiind urmărit şi persecutat.

5ritic!nd aristotelismul, 0alla se înscrie în tendinţa tipicumanistă, aceea a subordonării lo icii şi filosofiei faţă de retorică. "numanism, retorica este celebrarea raţiunii şi a spiritualităţii umane,este cea care modelea#ă omul.

Marsilio Ficino 32A@@'2AHH4


17/227


care dă materiei formele pe care le'a primit de la mintea an elică, şicorpul universului, care cuprinde speciile de animale, de plante,minerale, şi, în sf!rşit, prima materie lipsită de formă. 5re!nd toateacestea, umne#eu a rămas unic şi unitar, deosebit de creaţia sa.8otuşi, &icino şovăie între transcendenţa şi imanenţa lui

umne#eu, şi'l consideră pe acesta ca fiind, totodată, şi în lucruri şideasupra lor.

"n ceea ce priveşte raportul dintre filosofie şi reli ie, &icino,în special în/)eologia latonica, susţine că acestea se completea#ăreciproc, deoarece ambele conduc la adevăr, numai că una pe calearaţiunii, iar cealaltă pe calea credinţei. &icino îşi propune sădesprindă din filosofia platoniciană dove#i pentru susţinerea reli ieicreştine şi inte rea#ă în teolo ia creştină linii enerale ale concepţiei platoniciene. Respin !nd filosofia sen#ualistă, care începea să sede#volte în Renaştere, &icino îşi propune să îndrepte atenţiafilosofilor spre su rasensibil şi să le sporească credinţa în divinitate.8otodată, îşi dorea să poată fundamenta filosofic unele dintredo mele creştine. Jna dintre aceste do me este cea a nemuririi

sufletului."n anali#a pe care o face sufletului, care este aspectulinvariabil şi incoruptibil al fiinţei umane, &icino se apropie deneoplatonism şi de misticii medievali% B umne#eu creea#ă sufletul şiîi dăruieşte mintea care este puterea înţele erii, dar aceasta ar fideşartă şi întunecată dacă ea nu ar avea mereu în faţă lumina lui

umne#eu, în care să vadă esenţa raţională a tuturor lucrurilor.2N&icino crede în nemurirea sufletului, căci fără nemurire

efortul omului de a a$un e la cunoaşterea absolută ar fi #adarnic.Iubirea dintre oameni şi libertatea lor sunt ba#ate pe iubirea pentru

umne#eu şi pe libertatea acestuia. umne#eu este liber, iar omul poate fi liber.

Giovanni Pico della Mirandola 32AE@'2AHA4

2N Marsilio &icino, Asu ra iubirii sau anc)etul lui -laton, 6ucureşti, 2HA?, p. 2@2.

2N


18/227


Intenţia teoretică a acestui !nditor a fostarmoni#area platonismului cu aristotelismul. 7studiat dreptul canonic şi filosofic, cunoşteaaristotelismul medieval, !ndirea arabă şiebraică, a vi#itat c!teva universităţi europene derenume.

"n 2ACH elaborea#ă HFF de te#ecuprin#!nd probleme de filosofie, lo ică, etică,fi#ică, matematică, psiholo ie şi teolo ie, care

urmau să demonstre#e sincretismul reli iilor şi al filosofiilor. PapaInocenţiu al 0III'lea delea ă o comisie care e(aminea#ă te#ele şicondamnă 2@ dintre ele. Pico della Mirandola publică o apolo ie ate#elor respinse şi Papa le condamnă pe toate. Pico della Mirandolafu e în &ranţa, unde este prins, apoi, datorită unor personalităţi politice influente, este eliberat şi i se permite să se stabilească în&lorenţa. 7ici devine membru de va#ă al 7cademiei.

Pico della Mirandola face distincţia dintre retorică şi filosofie, pun!nd accent pe idei, pe conţinut şi nu pe formă. 5onsideră că toate

filosofiile sunt compatibile, întruc!t conţin o parte din adevăruluniversal. Preia de la &icino ideea despre armonia dintre filosofia luiPlaton şi creştinism şi promovea#ă un sincretism fără raniţe. 7cestsincretism, după cum arată şi P.P. =e ulescu, s'a manifestat maide rabă ca o tendinţă Bde a concilia toate doctrinele filosofice sau,mai e(act de a arăta că aceleaşi adevăruri fundamentale se ăsesc întoate. 2C Miturile reli iei şi metaforele literaturii sunt şi ele incluse ca părtaşe la suma adevărului universal.

"n ceea ce priveşte acordul Platon'7ristotel, Pico susţine cădacă Plotin îl înţele e pe Platon într'un fel care'l contra#ice pe7ristotel şi i'l opune, în fapt nu'l înţele e deloc pe 7ristotel.Problema în care urmăreşte el să arate acordul celor doi filosofi esteurmătoarea% fiinţa şi unitatea sunt coe(tensive sau unitatea seori inea#ă într'un principiu superiorO

2C Ibidem, p.@A@

2C


19/227


Pico della Mirandola nu'i fi(ea#ă omului o po#iţie anume înierarhia universală a celor trei lumi, ci îl lasă propriei lui libertăţi. "n"ratio de )ominis dignitate 3 !es re demnitatea omului4, Picomanifestă credinţa în puterea omului de a se defini, de a'şi hotărîsin ur destinul. emnitatea omului 1 afirmă Pico della Mirandola 1 constă în libertatea voinţei lui, în posibilitatea pe care o are de aale e între bine şi rău, în raţiunea şi în voinţa sa.

B=u ţi'am dat 7dame, nici aşe#are determinată, nici chip propriu, nici bunuri pe seama ta, pentru ca să poţi dob!ndi şi posedalocul, faţa şi bunurile pe care le'ai putea r!vni şi pe care le'ai putea poseda după voinţa şi propria ta socoteală. =atura celorlalte fiinţe afost hotăr!tă prin le ile pe care i le'am prescris şi am ţinut'o prinacestea în mar inile ei fi(e. 8u însă nu eşti constr!ns de nici o limităcu neputinţă de trecut, ci după propria ta voinţă liberă pe care amîncredinţat'o m!inilor tale, poţi să'ţi prescrii sin ur natura ta. 8e'am pus în mi$locul lumii pentru a privi cu uşurinţă în $urul tău şi pentru a putea înţele e ce se petrece în ea. =u te'am făcut ceresc, nici terestru,nici nemuritor, pentru ca să poţi deveni, cu deplină libertate şi cinste,

propriul sculptor şi poet al formei pe care ai vrea să ţi'o dai. 7i puteade enera în fiinţe inferioare şi brute, sau poţi să te înalţi în lumeasuperioară a celor divine, după sin ura hotăr!re a spiritului tău.2H

)a sf!rşitul vieţii, retras la mănăstirea


20/227


mulţi repre#entanţi, însă cei mai proeminenţi sunt *rasmus şiMontai ne.

Didier Erasmus din Rotterdam 32AEE'2D@E4thia occidentului , *rasmus'a bucurat de o deosebită reputaţie încă din timpul vieţii. Pentru oscurtă perioadă de timp a fost călu ăr al ordinului


21/227


2D2C'2D?A !e libero arbitrio 3 !es re liberul arbitru4 Hi ersa ites 1 ripostă dată lui )uther, care îl atacase în scrierea !e servo arbitrio,şi corespondenţa 1 peste ?DFF de scrisori. Jnul dintre corespondenţii preferaţi a fost umanistul rom!n =icolaus lahus.Ideea centrală a operei lui *rasmus este necesitatea reformării bisericii în spiritul eticii creştinismului primitiv. 5reştinismul lui*rasmus nu mai este o reli ie revelată, ci un ansamblu de principiinaturale morale, care pot aduce, dacă sunt acceptate şi cultivate,liniştea şi fericirea enerală. *l critică preoţii, indul enţele, credinţaîn sfinţi speciali#aţi şi consideră că omul este o Bdivinitate păm!ntească , iar creştinismul o formă istorică a conştiinţei.Recomandă creştinilor să distin ă între litera şi spiritul mond 8rousson, Istoria g$ndirii libere# !e la origini $năîn %&'(, *ditura Polirom, Iaşi, 2HHN, p.DA

?2


22/227


concubinul pe concubină, nici soldatul pe soldat. 8oţi aceştia nu s'ar suporta dacă nu s'ar înşela, dacă nu ar trăi cu prudenţă, dacă nu s'ar onora unul pe celălalt cu dulceaţa prostiei.?2

*rasmus a căutat să dovedească lipsa de raţiune şi caracterulantiuman al stărilor de lucruri ale epocii şi a protestat împotrivaîncercărilor de a se profita de i noranţa oamenilor. 5u acelaşi cura$cu care a criticat biserica catolică, a criticat şi abu#urile Reformei.5eea ce l'a îndepărtat pe *rasmus de )uther era faptul că acesta dinurmă ne a e(istenţa valorilor morale şi'l transforma pe om într'unsclav al lui umne#eu. *rasmus se pronunţă împotriva lui )uther întratatul său !es re liberul arbitru. =u acceptă ideea că omul nu poate să coopere#e cu raţia divină. )uther îi răspunde cu tratatul !es re servul arbitru proclam!nd determinismul absolut al raţiei.

4logiul nebuniei nu scuteşte de responsabilitate niciautoritatea laică. Principii sunt vră$maşi ai intereselor obşteşti,dispreţuitori ai culturii, inamici ai adevărului şi ai dreptăţii.

Pentru a'şi putea menţine independenţa de !ndire, *rasmus arefu#at să facă $ocul intereselor vreunui principe sau partid, devi#a sa

fiind% B=ullo concedo 3Bnimănui nu vreau să aparţin 4."ntr'o epocă marcată de ră#boaie şi conflicte, *rasmus sedovedeşte a fi un mare umanist prin atitudinea sa consecvent pacifistă, antiră#boinică. Ră#boiul este, pentru *rasmus, o tra ediecumplită. "ntrea a pervertire a vieţii, arată *rasmus, îşi are ori ineaîn ră#boi% B e aici provine dispreţul datoriei de aici, nepăsarea faţăde le i de aici pornirea sufletească spre crime oric!t de îndră#neţe,din acest i#vor loata imensă a bandiţilor, a borfaşilor, a profanatorilor, a asasinilor.??

Ră#boiul are cau#e materiale 1 averi, bo ăţia nemuncită,cau#e politice 1 despotismul total al principilor, cau#e psiholo ice 1 denaturarea învăţăturii evan helice, dema o ia.

?2 *rasmus din Rotherdam, Lauda -rostiei, 3 Laus .tultitiae4, *ditura Paralela AD,?FF@, p. @2??

*rasmus din Rotherdam, !es re ră9boi şi ace, *ditura :tiinţifică, 6ucureşti,2HEE, p. AE.

??


23/227


Prin spiritul său limpede, prin îndră#neala concepţiilor sale,*rasmus a devenit un stindard al umanismului vremii.

Michel Eyquem de Montaigne32D@@'2DH?4Montai ne este primul dintre marii moralişti france#i ai

veacurilor al /0I'lea şi al /0III'lea. *l a manifestatîndoială faţă de autoritate, respect pentru natură şi untalent literar deosebit.

4seurile lui Montai ne de#bat mai multeteme% condiţia umană 3prietenia, libertatea, îndemnulla întoarcere spre sine4, critica virtuţii, îndoiala etc.Prin cercetarea realistă a condiţiei sau a naturiiumane, Montai ne inau urea#ă în !ndirea modernăun nou domeniu% antropolo ia filosofică. in

întrea a lui operă ră#bate convin erea că valorile etice supreme suntafirmarea individului, inte rarea lui în natură şi elucidarea raţională aoricărei probleme.

Montai ne a cre#ut că este posibil să vedem lucrurile aşa cumsunt ele în sine. *l recomandă să ne îndreptăm atenţia sprecunoaşterea lucrurilor şi nu spre părerile sau ideile despre lucruri.

ar această cunoaştere este dificilă din cau#a alcătuirii conştiinţeinoastre.

Prima carte a 4seurilor este dominată de o e(perienţă stoicăde tinereţe. 7flat în căutarea unui model moral antic, lui Montai ne ise pare că stoicismul poate oferi un spri$in moral stabil. 7ceastăadmiraţie nu durea#ă mult, ced!nd locul nevoii de autenticitate. upăce confruntă doctrina stoică cu condiţia umană, a$un e la conclu#iacă stoicismul, prin Bapatia , a fost un răspuns ne ativ în faţa cri#eie(istenţiale istorice care a fost perioada elenistă. astfel de doctrinăne ativistă, care proclamă indiferenţa faţă de lume, i se parenepotrivită într'o lume nouă, care voia să se bucure de viaţă.

5unoaşterea de sine şi cunoaşterea omului în eneral se

îmbină. Plăcerea autocunoaşterii se îmbină cu curio#itatea obiectivă,

?@


24/227


psiholo ică şi etică. 5eea ce'l frapea#ă pe Montai ne în descoperireatreptată a eului, este caracterul diversităţii, mobilităţii şicontradicţiilor. efinitorie pentru condiţia umană esteîntrepătrunderea dintre bine şi rău, pe care oricine trebuie să şi'orecunoască în cele mai diverse manifestări. 7utorul 4seurilor încearcă să #ămislească o ima ine echilibrată asupra omului, care nutrebuie nici dispreţuit, dar nici supraapreciat, B=u cred că e at!tanefericire în noi c!tă deşertăciune nici at!ta răutate c!tă prostie nusuntem at!t de plini de rele pe c!t suntem de oi nu suntem at!t de păcătoşi pe c!t suntem de $osnici.?@

"n ceea ce priveşte ori inea le ilor morale, Montai ne aratăcă acestea nu au ori ine transcendentă sau divină, ci umană. easemenea, invidia, ambiţia, vanitatea, e oismul, capriciile nu suntconsiderate păcate ca'n morala creştină, ci aparţin omului, suntconstitutiv umane, au un caracter natural.

)umea atitudinilor şi acţiunilor umane este cea maifrăm!ntată% B5u toţi suntem făcuţi din bucăţi şi înnădiri at!t defelurite şi peticiţi cu fr!nturi felurite, înc!t fiecare bucată, în fiecare

clipită îşi face de cap.


25/227


natura Blea ăn şi morm!ntul lui, sursa puterii sale vitale, absolutulcare'i oferea sentimentul securităţii în viaţă şi al continuităţii fiinţăriilui în circuitul etern al transformărilor naturii% era natura mater?D.

"n secolele al /0'lea şi al /0I'lea, matematica şi astronomiadeţin primul loc în ierarhia interesului teoretic şi a reali#ărilor utile."n această perioadă se pun ba#ele matematicii moderne, se de#voltăîn special al ebra şi se a$un e la convin erea că matematicade#văluie raporturi mult mai profunde dec!t filosofia tradiţională.7stronomia modernă se constituie cu observaţiile, ipote#ele şicalculele lui =icolaus 5opernic, 8>cho 6rahe şi ;ohann Kepler.

Nicolaus Co ernic 32AN@ 1 2DA@4

5artea lui 5opernic !es re mişcarea de revoluţie a sferelor cereşti, a clătinat concepţia eocentrică asupra universului, prin treiipote#e pe care le'a propus% mişcarea diurnă de rotaţie a planetei în $urul a(ei sale, mişcarea de revoluţie anuală în $urul soarelui şimişcarea prin care a(a polilor păm!ntului descrie un con în $urul unei

a(e perpendiculare pe planul eclipticei.)ucrarea în care savantul polone# aformulat pentru prima oară premisele teorieiheliocentrice poartă numele deCommentariolus 3 5ic comentariu4. 5um erade aşteptat, ideile e(puse aici i'au st!rnit peteolo i, care au declanşat o adevărată pri oanăîmpotriva savantului. "ncerc!nd să scape deatacurile şi persecuţiile bisericii, 5opernicdedică lucrarea sa fundamentală, !e

revolutionibus orbium celestium, Papei Paul al III'lea, scriindu'i% B5u prile$ul mărturiilor celor vechi, am început să mă !ndesc şi eu lamişcarea Păm!ntului şi, cu toate că această idee părea absurdă, amsocotit că 1 de vreme ce alţii, înaintea mea, îndră#niseră să'şi

?D


26/227


închipuie, pentru a putea e(plica fenomenele astronomice, o sumă decercuri 1 mi'aş putea permite şi eu să cercete# dacă, presupun!nd căPăm!ntul se mişcă, nu am putea a$un e, pentru înţele erea revoluţieicorpurilor cereşti, la o teorie mai solidă dec!t cele ce s'au propus p!nă acum. upă un studiu îndelun at, m'am convins, în sf!rşit, că


27/227


planetar, deoarece, pentru el, Păm!ntul se află imobil în centrullumii, iar


28/227


noua ştiinţă a naturii, întemeiată pe cercetarea e(perimentală şi peaplicarea matematicii.

Preocuparea principală a lui a 0inciîn filosofie a fost problema metodei. )a ba#ametodei sale ştiinţifice se află e(perienţa, căciBînţelepciunea este fiica e(perienţei . =u e deconceput o adevărată ştiinţă fără raportarea lae(perienţă. B=u se poate spune că suntadevărate ştiinţele care încep şi sf!rşesc înminte, aceasta din mai multe motive şi maiînt!i pentru că în astfel de discursuri

intelectuale nu intervine e(perienţa, iar fără e(perienţă nu e(istă nicio certitudine.?N

oar cu a$utorul e(perienţei, credea )eonardo, pot fidescoperite le ile cau#ale dintre lucruri şi le ile enerale ce

uvernea#ă fenomenele. 5a metode, )eonardo recomanda inducţia şiindica o parte din re ulile ei, dar şi deducţia care coboară de la cau#ela efecte.

)eonardo considera necesară observarea directă, amănunţităşi îndelun ată a naturii şi era convins că e(perienţa nu ne poateînşela niciodată. 5eea ce ne poate înşela este modul în careinterpretăm noi datele obţinute prin e(perienţă. B amenii suntnedrepţi c!nd se pl!n de e(perienţă, acu#!nd'o că e mincinoasă eaeste inocentă, vinovate sunt numai dorinţele noastre nebuneşti şi#adarnice.?C

)eonardo a 0inci n'a fost însă un empirist. *l urmăreşte săa$un ă la descoperirea adevăratelor cau#e ale fenomenelor şi la le ilelor de producere. bservaţia sau e(perimentul erau or ani#ateraţional, practica era subordonată teoriei, iar calculul matematic aveao importanţă deosebită.

?N )eonardo a 0inci, /ratatul des re ictură, *ditura Meridiane, 6ucureşti, 2HN2,

p. 22'2?.?C 5itat în P.P. =e ulescu," # cit#, vol. II, p.2?A

?C


29/227


B7devăratele ştiinţe sunt acelea pe care e(perienţa le'a făcutsă treacă prin simţuri, care impun tăcere limbii ar umentărilor şi carenu hrănesc cu visuri pe cercetători, ci, plec!nd de la primele şiadevăratele principii, păşesc din treaptă în treaptă şi pe ba#a unui şir bine înche at de $udecăţi a$un la o conclu#ie, aşa cum se vede înmatematici. 3...4


30/227


"ernardino !elesio32DFH'2DCC4

7cest !nditor renascentist este unrepre#entant de seamă al filosofiei naturii din Italiaveacului al /0'lea.

pera sa capitală, !e rerum iu:ta ro ria rinci ia 3 Asu ra naturii lucrurilor conform ro riilor rinci ii4, s'a bucurat de audienţă, dar afost şi ţinta atacurilor cercurilor oficiale catolice.

&ilosofia lui 8elesio reflectă din plincontradicţiile epocii sale Bapelul la datele

e(perimentale s'a împletit în opera sa cu acceptarea Bscrierilor sfinte , polemica cura$oasă împotriva scolasticii 1 cu demonstrareae(istenţei lui umne#eu, sen#ualismul 1 cu recunoaşterea nemuririisufletului, materialismul 1 cu credinţa@F.


31/227


7ristotel4 că materia este o substanţă reală. )a ba#a lumii 1 consideră8elesio 1 stau două principii active% căldura şi fri ul. 5ăldura este principiul activ al mişcării corpurilor, iar fri ul este principiulimobilităţii lucrurilor. 8elesio susţine ideea automişcării materiei şinu acceptă teoria lui 7ristotel despre primul motor. "n ceea ce priveşte raportul spaţiu 1 timp, afirmă uniformitatea spaţiului şisusţine că spaţiul este altceva dec!t corpurile care'l umplu. "mpotrivacelor care credeau în e(istenţa vidului, 8elesio spune că nu e(istăspaţiu vid, pentru că nu poate e(ista un spaţiu care să nu fie umplutcu ceva. 5!t priveşte timpul, acesta este definit ca măsură a mişcării,iar mişcarea ca un produs al căldurii. 8elesio renunţă şi la distincţiascolastică dintre spirit şi corp şi susţine că spiritul se naşte dinmaterie şi depinde de corp.


32/227


filosofiei receşti şi al eometriei anticilor. 7 absolvit şcoala Fraţilor vieţii comune din eventer, a studiat un an şi $umătate laJniversitatea din 9eidelber , după care a studiat, timp de şase ani,dreptul la Jniversitatea din Padova. 7 urmat în paralel cursuri demu#ică, astrolo ie, filosofie, fi#ică, medicină, limba reacă. eşi şi'aluat doctoratul în drept, nu şi'a dorit o speciali#are sau o carieră înacest domeniu şi a frecventat şi cursurile de teolo ie ale Jniversităţiidin 5olonia. &iind trimis la 5onstantinopole, ca repre#entant alconciliului de la 6assel, pentru a susţine ideea unificării bisericiicreştine, a intrat în le ătură cu învăţaţii bi#antini, buni cunoscători aifilosofiei receşti şi a avut acces la te(tele ori inale ale filosofilor

reci.)ucrarea sa fundamentală, !e docta ignorantia, ni'l

înfăţişea#ă pe 5usanus ca pe un cu etător îndră#neţ, care, cu un secolînaintea lui 5opernic, susţinea, pe ba#a unor ar umente filosofice, căPăm!ntul nu este centrul universului şi cu două secole înainte de-alilei, te#a unităţii materiale a lumii. 5usanus nu acceptacosmolo ia aristotelică şi afirma că lumea nu este nici finită, nici

infinită, nefiind închisă între un centru şi o circumferinţă. umne#eueste totodată centru şi circumferinţă a tot ceea ce e(istă. *l esteBuniversala cuprindere 3complicatio4 şi de#voltare 3e(plicatio4întruc!t e cuprindere, totul este în el, întruc!t este de#voltare, el esteîn fiecare lucru ceea ce este acest lucru, ca adevărul în ima ine.@?

Panteist, 5usanus afirmă că umne#eu, infinit, este pretutindeni în univers şi cuprinde în sine tot ceea ce e(istă.*(plic!nd universul în manieră panteistă, 5usanus de#voltă teoriaBcoincidenţei opuselor , arăt!nd că finitul şi infinitul nu se mai opunca nişte termeni contradictorii. )umea nu este infinită ca umne#eu,dar nu este nici finită, deoarece nu e(istă o altă lume care să olimite#e. *a nu are nici circumferinţă şi nici centru. Păm!ntul nu arecentru şi nici nu se ăseşte în centrul lumii. )umea este copiainfinitului absolut şi fiecare individ conţine 8otul, )umea.

@?

=. 5usanus, !octa ignoranta , citat în ;. Russ, Istoria Filosofiei, vol. II, *dituraJnivers enciclopedic, 6ucureşti, ?FFF, p.2E@

@?


33/227


34/227


acă renunţăm la intelectul iluminat, răm!nem cuenerali#area imediată a e(perienţei. Iar dacă renunţăm la intelectul

discursiv, nu putem $ustifica raţional însăşi ade#iunea noastră lacredinţă şi la do mă.)umea lucrurilor finite, lumea creată, este o colecţie imensăde individuali le aţi printr'un sistem ierarhi#at de raporturi. Indivi#iisunt daţi în perceperea directă raporturile sunt accesibile doar $udecăţilor şi se e(primă prin concepte. 8ermenul ultim al cunoaşteriieste, pentru un teolo cum e 5usanus, umne#eu. P!nă la un anumit

rad, umne#eu apare şi raţiunii, iar omul se apropie de elîndrept!ndu'şi facultăţile sale co nitive spre creaţie, care repre#intăima inea finită a infinitului. 5unoaşterea umană neluminată decredinţă, fie ea empirică sau raţională, este funcţia unei !ndiri le atede corp, amestecată cu materia de aceea nu poate atin e absolutul. =icolaus 5usanus îşi repre#intă cunoaşterea ca pe o trecere de lasensibil la raţional. Prin porţile simţurilor intră ima inile universului.7nali#a matematică ne duce însă mai departe de suprafaţa lumii.

umne#eu este Bma(imum absolut , infinit, iar lucrurile nu pot fi

dec!t o e(plicitare a acestei unităţi absolute în multiplicitateaindivi#ilor sub#istenţi, căci fiecare repre#intă în felul său unitatea principiului din care derivă. ;udecata este o apro(imare a realităţii,iar cunoaşterea raţional'abstractă este incompletă şi falsă, întruc!t pune diferenţele finite într'o unitate relativ apropiată 1 enul sauspecia 1 atunci c!nd ar trebui s'o raporte#e la 7bsolut. 7nali#araţională urcă de la individual şi diversitate la abstracţii şi unitate ca principiu ultim, imanent. *a nu poate spune nimic nici despretranscendent, nici despre calitatea acestuia.

=umai prin unirea cu umne#eu, numai printr'o cunoaşteremistică putem a$un e la o cunoaştere adevărată, la înţele ereafaptului că în noi este 8otul şi noi suntem în 8ot, că suntem unitatea,că suntem în ea, care este în noi. 6ineînţeles că atmosfera mistică dela şcoala ordinului reli ios al B&raţilor vieţii comune şi'a pusamprenta asupra lui 5usanus.


35/227


timpul său. 8oate acestea l'au îndreptat spre un neoplatonism misticce contrasta cu peripatetismul oficial al 6isericii 5atolice.

=icolaus 5usanus a emis principiul relativităţii mişcării, pe ba#a căruia a a$uns la ideea mişcării de revoluţie a Păm!ntului, decila o concepţie cosmolo ică opusă eocentrismului. *l a arătat cămişcarea este lipsită de semnificaţie, dacă nu e privită în raport cu unsistem de referinţă. 5oncepţia sa a favori#at de#voltarea fi#iciimoderne ba#ată pe matematici.

Giordano "runo 32DAC'2EFF4

&ilosoful din =ola, considerat Barhetipulvisătorului renascentist@E, a rămas în conştiinţaomenirii ca un !nditor care, pentru a'şi apăraconvin erile, şi'a $ertfit viaţa ar#!nd pe ru ulInchi#iţiei.

0iaţa şi opera lui 6runo au rămas ca prototip al cunoaşterii umane. 5ălu ăr dominican, 6runo studiase teolo ia, filosofiascolastică, filosofia antică, scrierile lui *rasmusşi luase cunoştinţă de astronomia nouă.

&u ind din mănăstirea


36/227


porneşte de la ea ca de la o certitudine. "ntrea a sa filosofie se reducela o necontenită e(plicaţie a ideii de infinit. *dificiul său cosmolo icse ba#ea#ă pe te#a caracterului infinit al universului şi a e(istenţeilumilor infinite.Cosmologia #runian$

"n lucrarea !es re infinitatea universului şi a lumilor ,-iordano 6runo pune în evidenţă principiul plenitudinii, care îi parea fonda te#a infinităţii universului, corespun#ătoare aceleia ainfinităţii lui umne#eu. B*a atestă măreţia divină, o demonstrea#ăîn domeniile fi#ic şi astronomic.@N

6runo susţine ideea unui univers deschis, nesf!rşit şi dinamic,ideea că universul nu are un centru fi( şi absolut, a numărului infinital lumilor ca sisteme solare cuprinse într'un univers infinit, ideeaunităţii de substanţă a naturii, ideea infinităţii spaţiului, relativitateamişcării şi a timpului.

B*ste aşadar de a$uns să ştim că e(istă întinderi infinite şi unspaţiu cuprin#ător, care conţine şi pătrunde totul.


37/227


nostru şi nici ele nu sunt mai mult sau mai puţin în cer şi în loc şi înspaţiu, dec!t este lumea noastră în spaţiu, într'un loc şi în cer. 3...4.

7şadar, nenumăratele şi principalele părţi ale universului suntinfinite, au aceeaşi înfăţişare, acelaşi chip, aceleaşi drepturi, putere şiacţiune. @C

in ideea infinităţii spaţiului se deduce ideea relativităţiilocului% nici un soare nu stă în centrul universului, ci fiecare e doar centrul lumii care depinde de el. *(istă ceruri infinite, pentru căinfinite sunt stelele. )a fel, noţiunile Bsus şi B$os sunt relative.

in relativitatea mişcării decur e relativitatea timpuluimişcarea nu poate măsura acelaşi timp în univers sunt tot at!teatimpuri, c!te stele sunt. B5onclu#ia la care vreau să a$un 1 susţine-. 6runo 1 este aceasta% că faimoasa şi obişnuita ordine aelementelor şi a corpurilor lumeşti este un vis şi o închipuire oală,deoarece ea nu este confirmată de natură, nici nu este dovedită şi nu poate fi ar umentată de raţiune şi nici nu este posibilă şi nu poate fireali#ată în act ...@H

Infinitatea universului poartă şi o încărcătură etică şi estetică.

Jniversul este Bchipul măreţ , Bima inea cea mai mare a primei potenţe. Primul principiu absolut este măreţie, dar şi bunătate.5osmolo ia bruniană operea#ă cu un univers umani#at acest

Jnu este etern, această unitate este sin ură şi stabilă şi durea#ăîntotdeauna, aşa că nu e(istă nici un lucru de care să ne înfricoşăm.BIată de ce, atră ea el atenţia interlocutorilor săi din !e la causa , nutrebuie să ne trudim mintea, iată de ce nu e(istă nici un lucru de caretrebuie să ne înspăim!ntăm. eoarece această unitate este sin ură şistabilă şi ea durea#ă întotdeauna, acest Jnu este etern toateînfăţişările, toate feţele, orice alt lucru este #ădărnicie, este ca şinimic într'adevăr, este neant tot ceea ce este în afara acestui Jnu.AF @C -iordano 6runo, !es re infinit, univers şi lumi,32DCA4, în vol.


38/227


5re#ul în pluralitatea lumilor a constituit, p!nă în ultimele#ile ale vieţii sale, suportul moral cu care a înfruntat ca#neleInchi#iţiei.

%ntologia #runian$


39/227


individual al fiecărui corp repre#intă principiul mişcării acelui corp.


40/227


Iubirea eroică este însoţită de suferinţă, pentru că nu poate fiinţadec!t în forma efortului spre unirea cu umne#eu.

3. Filo$o&ia $ocială şi politică )n perioada Renaşterii

intre toate domeniile !ndirii, acela al reflecţiei asuprasocietăţii şi politicii este, în Renaştere, cel mai emancipat.

-!nditorii preocupaţi de acest en de probleme se aseamănă prin c!teva caracteristici fundamentale% a. critica stărilor de lucruridin vremea lor b. preconi#area unei noi alcătuiri sociale şi politicec. conceperea desfăşurării istoriei în afara acţiunii unei forţesupranaturale.

5oncepţiile social'politice cele mai repre#entative aleRenaşterii sunt cele ale lui =iccolo Machiavelli, ;ean 6odin, 8homas

Morus şi 8ommaso 5ampanella. Nicolo Machiavelli 32AEH'2D?N4

=ăscut la &lorenţa în familia unuiintelectual bine situat, Machiavelli cunoaşte, încopilăria şi în tinereţea sa, viaţa într'o cetate prosperă sub domnia lui )oren#o Ma nificul. 8impde paispre#ece ani, în timpul uvernăriirepublicane democrate, Machiavelli a e(ercitatfuncţiile de secretar al celei de a doua 5ancelarii a


41/227


şi a fost arestat pentru bănuiala de a fi participat la un complotîmpotriva Medicilor. upă ce a fost eliberat, din cau#a interdicţiei dea mai locui în &lorenţa, s'a retras la


42/227


încredinţarea puterii unuia sin ur şi, treptat, la trecerea prin fa#eleenumerate.

7cesta este cercul pe care sunt destinate să'l parcur ă toatestatele. ar această fatalitate nu este absolută, pentru că e(istă un $ocîntre soartă şi voinţa omenească. Machiavelli spune că acolo unde nue(istă nimic care să se împotrivească sorţii, ea domină absolut.


43/227


au fost asociate cu perfidia, lipsa de scrupule, imoralitatea.Machiavelli a fost astfel detestat pentru că afirma independenţa politicii faţă de morală. 0irtuţile politice sunt distincte de virtuţilemorale. Problemele politice, spunea Machiavelli, trebuie e(aminateîn ele însele şi pentru ele însele, fără a apela la o transcendenţă divinăsau la o le e morală. Pentru a înţele e corect problematica puterii politice, este necesar studiul istoriei care este plin de învăţăminte.Politica se ocupă de lumea reală, aşa cum este ea, în timp ce moralase referă la o lume ideală, întruc!t ea arată cum ar trebui să fieoamenii.

or ani#are statală fermă are nevoie de le i puternice.


44/227


morale dacă oamenii ar fi buni. ar at!ta timp c!t ţara este divi#ată şicotropită, conducătorul care îşi propune ca scop unificarea şieliberarea ei, nu trebuie să se crampone#e de ceea ce cred oamenii căeste moral sau imoral."n ceea ce priveştereligia, pentru Machiavelli, ea nu este unfenomen revelat ea a fost întemeiată de personalităţi puternice. 5eeace reproşea#ă creştinismului este pre ătirea oamenilor pentru altăviaţă dec!t pentru cea reală. Machiavelli se pronunţă pentrusubordonarea reli iei intereselor superioare ale statului.

+ean "odin 32D@F'2DHE4

7 făcut studii de drept, a practicatavocatura şi a deţinut funcţiile de consilier şideputat.

Preocuparea sa principală a fostînţele erea mişcării de ascensiune şi decadenţă astatelor şi înţele erea deosebirilor dintre

diferitele tipuri de stat.5ea mai importantă lucrare a sa este Les si: livres de la Re ubli8ue, care tratea#ă problemelefundamentale ale statului. 7ceastă lucrare a fostcondamnată pe motiv că încura$ea#ă ere#ia şi ducela ateism. *a a avut însă un succes e(traordinar,fiind studiată chiar şi la Jniversităţile din (ford şi5ambrid e. upă cum arată şi titlul, ea cuprindeşase părţi. "n prima parte, 6odin studia#ă condiţiilee(istenţei statului, în a doua 1 diferitele forme de

uvernare, în a treia 1 diferitele or ane ale statuluişi raporturile dintre ele, în a patra 1 cau#ele măririişi decăderii statelor, în a cincea 1 modalităţile de

apărare a statului, iar în ultima parte 1 viaţa economică.

AA


45/227


Pornind de la ideea că scopul statului este binele şi dreptateaşi întreb!ndu'se care este puterea ce reali#ea#ă acest scop, 6odinconchide că aceasta este suveranitatea.

=outatea concepţiei lui ;ean 6odin despre stat constă îndefinirea acestuia ţin!nd cont de atributul fundamental alsuveranităţii. upă părerea lui, e(istă cinci forme de manifestare asuveranităţii, acestea fiind netransmisibile, perpetue şi enerale% a. puterea de le iferare b. dreptul de a declara starea de ră#boi şi de aîncheia pacea c. dreptul de numire a înalţilor ma istraţi d.recunoaşterea de către supuşi a titularului suveranităţii e. dreptul la

raţiere şi armistiţiu.7nali#!nd avanta$ele şi de#avanta$ele diferitelor forme de

uvernăm!nt, 6odin arată că principiul e alităţii, specificdemocraţiei, este contrar le ilor $ustiţiei şi interesului natural alstatului. 7ceastă e alitate artificială, care nea ă ine alitatea naturalădintre oameni, nu poate duce dec!t la ruina statului respectiv. =icioli arhia nu este considerată o formă avanta$oasă de uvernare, căciea presupune mai mulţi tirani, numeroase abu#uri şi duce la

conspiraţii şi revoluţii. 6odin preferă monarhia ereditară, care i se pare mai si ură, mai utilă şi mai durabilă dec!t democraţia şiaristocraţia.

-!nditorul france# a pledat pentru respectarea proprietăţii private, pe care o considera fundament al familiei şi al statului.7si urarea păstrării inte rităţii proprietăţii private se poate face celmai bine într'o monarhie absolută, dar nu tiranică. 8irania esteîmpotriva le ilor naturale, iar Bcea mai nobilă diferenţă dintre re e şitiran este că re ele se conformea#ă le ilor naturii şi tiranul le calcă în picioare.

;ean 6odin a acordat un rol privile iat climei în e(plicarea psiholo iei, economiei şi formei de uvernăm!nt a popoarelor.7stfel, nordicii au re#istenţă fi#ică, mai multă putere dec!tinteli enţă, răbdare, duc o viaţă activă, alcătuiesc popoare de militari pentru că sunt buni soldaţi, preţuiesc libertatea, iar re imul lor politic

este monarhia militară electivă.


46/227


de#voltă ima inaţia şi inteli enţa, duc o viaţă contemplativă, devincreatori de civili#aţie, dar sunt visători şi lipsiţi de voinţă. Re imul politic caracteristic statelor sudice este unul despotic. =umai în climatemperată se înt!lneşte o sinte#ă a calităţilor, un echilibru între putereşi inteli enţă. )ocuitorii acestor #one duc o viaţă activă ba#ată peinteli enţă şi nu pe forţă ca nordicii, iar relaţiile dintre ei se ba#ea#ă pe $ustiţie şi morală. 5!t priveşte re imul politic din aceste #one,specifică este monarhia le itimă.

Referitor la procesul istoric, 6odin a susţinut te#a despre unsens pro resiv al acestuia.

!homas More 32ANC'2D@D4

=ăscut la )ondra, 8homas More a făcutstudii de drept, a practicat avocatura şi a ocupatdiverse funcţii p!nă a a$uns, sub 9enric al 0III'lea, lord'cancelar. 5!nd re ele s'a proclamat şef al bisericii, Morus a demisionat şi, mai apoi, a

refu#at să depună $urăm!ntul de credinţă.7cu#at de înaltă trădare, pentru că a refu#at săarante#e divorţul lui 9enric al 0III'lea, a fost

condamnat la moarte şi decapitat în 8urnul )ondrei.7 fost prieten bun cu *rasmus, care a suprave heat

publicarea cărţii lui More,*to ia, şi a asi urat corectura ediţiilor ulterioare. :i More şi *rasmus, în cărţile lor, au intentat un procescorupţiei provocate de e(tinderea nemăr inită a pasiunilor politice, ae oismului şi a aro anţei. *i apără valorile morale, politice şireli ioase şi critică formele de tiranie, oamenii şi instituţiile

pervertite.*to ia este împărţită în două părţi, una

critică şi una e(po#itivă. "n prima parte, Morecritică situaţia 7n liei contemporane lui. 5au#arelelor este proprietatea privată, i#vor de vicii

pentru cei care o posedă şi de delicte pentru cei

AE


47/227


care nu o au. eoarece proprietatea privată vicia#ă raporturilesociale, ea trebuie abolită. Moneda este periculoasă, raritatea bunurilor şi controlul e(ercitat asupra lor incită la furt, de aceea nutrebuie folosită. altă sursă a răului este tr!ndăvia. Iată de ce bărbaţii şi femeile trebuie să depună o muncă folositoare.

Jtopia este un stat familial în care familiile sunt rupate întriburi, triburile sunt conduse de Bfilarhi , iar aceştia ale pe viaţă unBprincipe care e autoritatea supremă a unităţii administrative 1 oraşul.


48/227


creaţiei culturale. Pentru muncile rele şi neplăcute se folosesc sclavicare provin dintre cei condamnaţi pentru diverse crime.

B"n Jtopie e o îndeletnicire a tuturor 1 bărbaţi şi femeideopotrivă 1 de care nimeni nu e scutit, şi anume plu ăria. *i deprindcu toţii această muncă, încă din copilărie, în parte la o şcoală, dupăînvăţăturile din bătr!ni, în parte pe o oarele din vecinătatea oraşului,unde ca la $oacă, o învaţă numai vă#!nd cu ochii, dar şi lucr!nd, sprea'şi mlădia trupul. Pe l!n ă plu ărie, care e o datorie a tuturor fărădeosebire, fiecare mai învaţă, la ale ere c!te o altă meserie."ndeobşte, oamenii învaţă să ţeasă l!na sau inul, alţii se fac #idari,sau făurari ori dul heri, căci nu e(istă meserii la ei care să aibă unnumăr de ostenitori vrednic de a fi însemnat. 0eşmintele, care nudeosebesc dec!t pe bărbaţi de femei şi pe holtei de oameni căsătoriţi,au în toată insula aceeaşi formă şi sunt veşnic aceleaşi pentru oricev!rstă, fără a fi neplăcute ochiului şi fără a stin heri vreo mişcare atrupului, dar potrivite pentru a apăra de fri şi a feri de arşiţă haineleacestea, cum am spus, şi le face fiecare familie acasă. in toateaceste meserii, fiecare învaţă c!te una, nu numai bărbaţii, dar şi

femeile. ealtminteri, femeile, ca unele ce sunt mai slabe, lucrea#ăîndeosebi l!na şi inul, iar bărbaţilor le sunt încredinţate celelaltemunci, mai rele. 3...4

Jn oraş'cetate e alcătuit din familii, iar familia se întemeia#ăîn cea mai mare măsură pe rudenia de s!n e. &etele, c!nd a$un lav!rsta măritişului, se căsătoresc şi locuiesc în casa soţilor lor înschimb, flăcăii, ca şi nepoţii, răm!n în familia lor şi ascultă de celmai în v!rstă mădular al familiei, p!nă c!nd bătr!neţea prea înaintatăîi slăbeşte acestuia puterea minţii şi cel mai apropiat de el ca v!rstă îiia locul. A@

!ommaso Cam anella 32DEC'2E@H4

A@

8homas Morus,*to ia, !es re arte şi meserii> !es re legăturile dintre cetăţeni,32D2E4, 6ucureşti, *ditura politică, 2HDC, p. HF'H2, HD'HE

AC


49/227


5ălu ăr dominican, 8ommaso 5ampanella a$un e repede înconflict cu autorităţile bisericeşti, datorită criticii pe care o facescolasticii. Particip!nd la o con$uraţie împotriva stăp!nirii spanioleeste întemniţat şi torturat. 7 mai fost arestat şi de Inchi#iţie şi ţinutînchis doi ani. "n cele din urmă, s'a stabilit la Paris într'o mănăstiredominicană.

7 fost un mare admirator al lui -alilei,căruia i'a trimis scrisori în care îşi e(primaconvin erea că nu se mai poate filosofai nor!ndu'se teoriile fi#ice şi astronomice propuse de acesta.

Primul adevăr filosofic în care credea5ampanella era e(istenţa lui umne#eu,conceput ca sinte#ă infinită a puterii,înţelepciunii şi iubirii, cre!nd şi acţion!nd înlucruri şi nu din afara acestora.


50/227


Proprietatea privată este abolită, deoarece ea Bîşi are ori ineaşi este favori#ată de faptul că avem fiecare în parte locuinţe, copii şisoţi proprii.


51/227


Reforma nu este numai o mişcare reli ioasă, ci are osemnificaţie deosebită în istoria culturii europene. *a nu înseamnădoar separarea de biserica catolică şi proiectul unei noi aşe#ări ainstituţiilor reli ioase, ci şi orientarea spre om ca individ, eliberareaomului de transcendenţa destinului, formularea unui nou ideal deviaţă.

Principalii repre#entanţi ai filosofiei Reformei au fost% Martin)uther, 8homas MQn#er, ;ean 5alvin, ;acob 6Ghme etc.

Martin Luther 32AC@'2DAE4

7 fost întemeietorul protestantismului şi unul din ctitoriilumii moderne.

"n anul 2D2N el a elaborat celebreleHD de 8e#e, pe care le'a afişat pe uşacatedralei castelului din ittenber şi le'atrimis, totodată, multor învăţaţi ai timpului,

invit!ndu'i la o discuţie academică. Papa arespins te#ele ca fiind eretice şi l'aameninţat cu e(comunicarea. 7meninţările papalităţii nu l'au descura$at pe )uther,care şi'a propovăduit în continuare

doctrina, provoc!nd mari frăm!ntări reli ioase.


52/227


autoritate în materie de credinţă, pe care )uther o recunoaşte, este6iblia. )uther a pledat pentru interiori#area vieţii reli ioase, pentrueliberarea omului de sub orice autoritate păm!ntească şi supunereanumai faţă de autoritatea divină. 5redincioşii sunt uniţi între ei numai prin credinţă şi nu datorită vreunei instituţii care se pretindeintermediară între om şi umne#eu. 6iserica nu este unica interpretăa cuv!ntului divin şi nu are dreptul de a atribui o funcţie m!ntuitoarefaptelor şi prescripţiilor umane stabilite de ea.

/)omas 5?n9er 7ean Calvin 7a=ob @)me

!homas M,nzer 32AHF'2D?D4

7 formulat o doctrină teolo ico'filosofică în care atacă principiile de ba#ă ale catolicismului, dar şi pe cele alecreştinismului, promov!nd o concepţie panteistă. *l nea ă şi 6ibliaca revelaţie unică şi infailibilă şi pune în prim plan raţiunea.

+ean Calvin 32DFH'2DEA4

*laborea#ă o doctrină sistematică a credinţei, a(ată pe ideea predestinării. *l consideră 6iblia drept i#vor unic al adevăruluicreştin. umne#eu este inco noscibil, iar tot ceea ce omul poate şti,vine din revelaţie.

D?


53/227


54/227


înainte de începerea acestui procesO Răspunsul este% 7 fost Bo voinţăfără obiect . 7v!nd natură divină, era capabil de orice, era o sumăimensă de posibilităţi, dar nu se manifesta în şi prin nimic. "n aceastăstare primordială, umne#eu nu se deosebea de nee(istenţă. *l eraBun netemei lipsit de calităţi , Bfără o voinţă anumeAD. :i'atunci,următoarea problemă la care 6Ghme caută o soluţie este% 5um aînceput procesul devenirii cosmiceO Răspunsul său înfăţişea#ă oadevărată dialectică a devenirii% B=imicul divin ori inar şi'a dorit sădevină ceva care să aibă conştiinţă de sine. 7stfel s'a sf!şiat unitatea primordială a divinităţii, împărţindu'se în trei entităţi rămaseinseparabile. evenind totodată subiect cunoscător şi obiect decunoscut, umne#eu s'a împărţit în două $umătăţi% 8atăl şi &iul. B&iua fost Bochiul cu care 8atăl Bs'a vă#ut pe sine însuşi. Iar i#vor!reaacestei vedenii din nimicul, din netemeiul fără calităţi şi fără voinţadeterminată de la ob!rşie, a constituit, ca proces, o a treia entitate,care a fost


55/227


produce contopirea cu perfecţiunea. B5ontopirea pe care o poate produce iubirea ne revelea#ă întemeierea ontolo ică a cunoaşterii, lacare omul nu are o altă cale de acces. Momentul contopirii estemomentul conştienti#ării acestui procedeu uman de a tinde către perfecţiune prin iubire.AN

"n ceea ce priveşte sufletul, acesta este, pentru 6Ghme,capacitatea umană cea mai cuprin#ătoare, depăşind funcţiaintelectului şi cea a raţiunii, întruc!t el asi ură unitatea între iifiinţe. &aţă de intelect, care este alcătuit din esenţa divină, şi se poateîndrepta către umne#eu, sufletul este apt să stabilească un acord cu perfecţiunea.

AN

Rodica 5roitoru, !e la metafi9ica luminii la metafi9ica moravurilor , *ditura:tiinţifică, 6ucureşti, 2HHE, p.2A?

DD


56/227


Capitolul II

INFL%EN5A RE+OL%5IEI ŞTIIN5IFICE 2O#ERNEAS% RA FILOSOFIEI

-!ndirea ştiinţifică modernă nu mai ia în considerare dateleoferite de percepţia sensibilă şi de simţul comun, ci porneşte de lacalcule matematice şi e(perienţe ştiinţifice.


57/227


cunoscători ai ştiinţei, ale cărei cuceriri teoretice le'au valorificat, iar unii dintre ei au fost, în acelaşi timp, mari creatori în domeniulştiinţei.

"n epoca modernă, raportul dintre ştiinţă şi filosofie s'aschimbat radical. acă în cultura tradiţională ştiinţa făcea parte dinfilosofie, în epoca modernă ştiinţa se emancipea#ă de filosofie, iar filosofia tinde să devină ştiinţifică.


58/227



59/227


60/227


Importanţa lui =eSton pentru istoria filosofiei este dată despiritul !ndirii sale ştiinţifice şi de consideraţiile asupra metodeiştiinţifice.

8eoriile ştiinţifice fundamentale şi le'a e(pus în -rinci iilematematice ale filosofiei naturale şi în " tica. *nunţarea le iiravitaţiei universale, dincolo de semnificaţia sa fi#ică, a însemnat

constituirea unei vi#iuni unificatoare asupra universului.*tapele demersului ştiinţific în concepţia lui =eSton sunt

inducţia, deducţia, verificarea e(perimentală. atele e(perimentaleconstituie punctul de plecare, dar şi punctul final al demersului.

=eSton dă o tratare matematică precisă naturii, dar plec!ndde la natură şi nu, precum -alilei, de lamatematică. )a -alilei, fi#ica precedee(perienţa la =eSton, decur e din ea. Punctulde plecare al investi aţiei ştiinţifice trebuie săfie totdeauna faptele. *(perienţa activă oferăsuportul obiectiv al enerali#ării inductive.Jrmătoarea etapă a metodei neStoniene o

formea#ă deducerea tuturor consecinţelor posibile din propo#iţia enerală obţinută. =umai verificarea practică, adică confruntarea consecinţelor dedusecu realitatea, este în măsură să decidă asupra adevărului propo#iţiei

enerale."n opinia lui =eSton, metoda inductivă este caracteristică

ştiinţelor naturii, iar cea deductivă, matematicilor."n ceea ce priveşte deismul lui =eSton, el folosea ar umentul

teleolo ic pentru deducerea e(istenţei lui umne#eu. 7 luat ca punctde plecare ordinea şi finalitatea naturală şide aici a dedus e(istenţa divinităţii printr'oinferenţă de la efect la cau#ă. Intervenţiadivinităţii este mereu pre#entă pentru asusţine lumea în perfecţiunea ei.

(. Franci$ 6acon32DE2'2E?E4

EF


61/227


&rancis 6acon a fost o personalitate controversată, căci şicontemporanii şi posteritatea l'au $udecat contradictoriu.

problemă soluţionată în mod diferit de istoricii filosofiei şiai ştiinţei este încadrarea lui &rancis 6acon. I se reproşea#ă că a promovat o ştiinţă calitativistă, ca şi cea aristotelică, şi nu unacantitativist'mecanicistă, cum este cea modernă, ceea ce esteadevărat. 5a toţi !nditorii renascentişti, şi 6acon îşi repre#intănatura ca pe un uriaş or anism în care acţionea#ă ener ii secrete, vii,fiecare cu efectele sale. 8otuşi, 6acon se inte rea#ă în ori#ontulştiinţei noi prin metodolo ia sa, fiind un teoretician al metodeie(perimentale şi al unei noi lo ici inductive. 7poi, faptul că 6acon afost primul teoretician al ştiinţei ca mi$loc de stăp!nire a naturii prinalianţă cu tehnica, $ustifică în lobarea lui în epoca modernă.

&rancis 6acon s'a născut la )ondra, ca fiu al unui ministru de $ustiţie a făcut studii $uridice la 5ambrid e, a fost membru alambasadei en le#e în &ranţa, consilier $uridic al *lisabetei, lordcancelar sub Iacob I. "n urma unor intri i de curte a fost învinuit de

luare de mită şi condamnat la închisoare. upă eliberarea sa, 6acons'a retras la moşia sa, unde s'a ocupat de cercetare.pera sa cea mai importantă este ;ovum "rganum 3 ;oul

"rganon sau îndrumări metodice des re inter retarea naturii şides re stă $nirea ei de către om4 publicată în 2E?F. 6acon este şiautorul unei utopii, ;oua Atlantida, în care este pre#entat idealul săusocial şi politic.

6acon a conceput şi planul unei noi enciclopedii care să nufie numai bilanţul cunoştinţelor obţinute, ci să dea şi orientarea pentru descoperirile viitoare.

5oncepţia ontolo ică a lui 6acon se opune celei aristotelice.7nali#!nd ca şi


62/227


cercetarea formei, aceasta intră în preocupările metafi#icii, iar materia este obiect de cercetare în fi#ică.

Prin Bformă 6acon înţele e ceva fi#ic, natural. *a esteesenţa unei substanţe oarecare, specificul ei, Blucrul cel mai elînsuşi . biectul perceput cu simţurile este simplă aparenţă,adevărata lui realitate fiind Bforma .

Gnoseologia6acon a făcut din noseolo ie un domeniu de cercetare

ştiinţifică deschisă, nu una de dispute filosofice între raţionalişti şiempirişti, sau între sceptici şi do matici. *mpiriştii acumulea#ăcunoştinţe din e(perienţa obişnuită, ne hidată de intelect, iar raţionaliştii obţin cunoştinţele doar din propriul lor intelect.7devărata cunoaştere a lucrurilor nu poate fi, crede 6acon, dec!tre#ultatul unei conlucrări metodice a intelectului cu simţurile. B/I/ 1 *(istă şi pot e(ista două căi pentru a cerceta şi descoperi adevărul.Jna se înalţă ca într'un #bor de la datele simţurilor şi de la faptele particulare la prepo#iţiile cele mai enerale, şi stabileşte şi descoperădin aceste principii, socotite ca un adevăr de ne#druncinat,

propo#iţiile mi$locii. 7ceasta este calea întrebuinţată a#i. 5ealaltăscoate propo#iţiile din datele simţurilor şi din faptele particulare,ridic!ndu'se continuu şi radual, pentru a a$un e, în cele din urmă, la propo#iţiile cele mai enerale. 7ceasta este calea adevărată, dar încăneîncercată.

// 1 Pe acea primă cale se îndreaptă intelectul lăsat în voiasa, străbăt!nd'o după normele dialecticii. 5ăci spiritul nă#uieşte săa$un ă la cea mai mare eneralitate, pentru a se odihni acolo, iar dee(perienţă se de# ustă după puţin timp. "n cele din urmă, dialectica asporit aceste rele de dra ul disputelor.

//I 1 "ntr'un caracter măsurat, răbdător şi serios, intelectullăsat în voia sa TUV va încerca în oarecare măsură şi cealaltă cale,care mer e drept, dar duce mai departe, numai încet căci intelectulfără conducere şi spri$in este un lucru nestatornic şi în eneralneputincios de a pătrunde obscuritatea lucrurilor.

E?


63/227


//II 1 7m!ndouă căile încep cu datele simţurilor şi cufaptele particulare şi sf!rşesc la eneralitatea cea mai mare. ar întreele e(istă marea deosebire că una atin e numai în treacăt e(perienţaşi particularul, iar cealaltă stăruie în cadrul lor, potrivit re ulilor şiordinei. e aceea una constituie, chiar de la început eneralităţiabstracte şi de neîntrebuinţat, iar cealaltă se înalţă treptat la acele careîn adevăr sunt mai cunoscute potrivit naturii.DF

Referitor la facultăţile co nitive, 6acon distin e între unsuflet iraţional 3animalic, sensibil4 propriu tuturor fiinţelor şi unulraţional 3divin4, propriu doar omului. "n ceea ce priveşte naturaacestui suflet raţional, 6acon lasă această problemă în seamateolo iei şi se ocupă de sufletul iraţional pe care îl numeşte spirit.7cest spirit este repre#entat ca substanţă corporală foarte fină,invi#ibilă datorită căldurii sale. *ste un suflet material compus dinnatura focului şi aerului, sălăşluieşte în cap, este întreţinut de s!n e şicirculă prin nervi şi artere. 5ele şase facultăţi ale sale sunt% intelectul,raţiunea, ima inaţia, memoria, apetitul, voinţa.

"n funcţie de facultăţile spiritului, 6acon clasifică ştiinţele în

două mari ramuri% lo ică şi morală. e asemenea, fiecare facultate aspiritului îşi are ştiinţa sa specifică% memoria1istoria ima inaţia1 poe#ia intelectul1filosofia raţiunea1lo ica apetitul1afectele pasiunile şi voinţa'morala.

"n problema limitelor cunoaşterii, 6acon a adoptat atitudinea prudentă a omului de ştiinţă. *(istă, după părerea sa, Blimite denetrecut ale minţii omeneşti% sunt acelea pe care le impun misterelereli ioase. 7cestea constituie domeniul teolo iei, ale cărei i#voaresunt revelaţia divină şi credinţa. "n schimb, misterele naturii răm!naccesibile ştiinţei şi filosofiei, al căror i#vor este intelectul omenesca$utat în mod permanent de simţuriD2.

!eoria idolilor )a 6acon cunoaşterea începe prin verificarea a tot ceea ce în

filosofia anterioară a fost considerat ca adevărat şi si ur. "ndoiala are

DF

&r. 6acon, ;oul "rganon *ditura 7cademiei, 6ucureşti, 2HDN, p.@C'@HD2 7l. Popescu, Fr# acon, în colectiv," # cit#, p. ?EE

E@


64/227


un caracter creator şi nu distructiv, anume stabilirea critică atemeiurilor indubitabile ale cunoaşterii ce poate fi considerată, deaceea, certă.

*ste necesară, înainte de toate, crede 6acon, eliberarearaţiunii umane de orice fel de idei preconcepute, de repre#entărieronate, moştenite din trecut sau determinate de natura omului, caretulbură sesi#area adecvată a realităţii obiective. 6acon numeşte ideile preconcepute Bidoli , pe care îi împarte în patru clase%

2. Idolii tribului3idola tribus4 sau ai speciei umane, care îşiau ori inea în însăşi natura omului. 7ici intră ima inaţia, ilu#iilesimţurilor, cunoaşterea ca participare creatoare a celui ce cunoaşte.7ceştia trebuie înlăturaţi, pentru că duc la antropomorfism şi la oconcepţie teolo ică asupra lumii.

B Idolii tribului TUV iau naştere sau din identitatea substanţeispiritului omenesc, sau din pre$udecăţile sale, sau din în ustimea sa,sau din neliniştea sa, sau dintr'o influenţă a efectelor, sau dinslăbiciunea simţurilor, sau din felul impresiilor.D?

?. Idolii eşterii 3idola specus4 aparţin individului uman şi

sunt determinaţi de educaţia lui şi de mediul social. 7ceştia indicăinfirmitatea fiecărui spirit în parte. &iecare om trăieşte în Bpeştera saşi cunoaşte lumea după propriile sale posibilităţi şi limite. "n loculrepre#entărilor pe care omul şi le creea#ă i#olat în Bpeştera lui,trebuie introduse e(perienţa colectivă şi observaţia.

B Idolii eşterii iau naştere din natura particulară mintală şicorporală, a fiecărui individ şi din educaţie, din obicei sau dinîmpre$urările vieţii TUVD@

@. Idolii forului3idola fori4 sunt inerenţi diverselor forme alevieţii sociale. *i provin din folosirea reşită a cuvintelor. *ste vorbadespre cuvintele care denumesc confu# sau rău lucrurile, de nume pentru lucruri care nu e(istă şi care nu produc dec!t teorii oale, falseşi sterile.

D?

&r. 6acon," # cit#, p.ACD@ Idem

EA


65/227


66/227


Inducţia adevărată este, după 6acon, unicul mi$loc de aînlătura cau#ele de eroare ale minţii omeneşti, dar nu şi de a asi urade#voltarea ştiinţei.

Reorganizarea &i dezvoltarea &tiin1ei "n lucrarea !es re demnitatea şi înaintarea ştiinţelor , 6acon

începe reor ani#area ştiinţei cu clasificarea diferitelor ei ramuri. *l pleacă de la ideea că mintea omenească ar dispune de două mi$loaceesenţiale diferite de cunoaştere% inspiraţia divină şi intelectul. :tiinţaar fi e(clusiv o chestiune de activitate naturală şi controlabilă aintelectului. Intelectul dispune de trei facultăţi proprii% raţiunea,ima inaţia, memoria, ştiinţele particulare fiind produsul c!te uneiadintre ele. Raţiunea ar produce filosofia, în care s'ar cuprinde toateştiinţele propriu'#ise ima inaţia ar produce poe#ia, iar memoria ar produce istoria.

Ideea centrală a !ndirii lui 6acon este aceea de a întemeiafilosofia pe re#ultatele ştiinţelor particulare. 7lte idei se referă larolul cresc!nd al matematicilor în cunoaşterea naturii, la creşterea

numărului ştiinţelor odată cu trecerea timpului sau la faptul cămetoda inductivă îşi va multiplica şi înnoi procedeele, pe măsură ceştiinţa se va de#volta.

6acon a rămas în istoria cu etării omeneşti şi pentru afirmaţiasa că ştiinţa este putere.

B:tiinţa şi puterea omului sunt unul şi acelaşi lucru, fiindcănecunoaşterea cau#ei face să dea reş efectul. =atura nu este învinsădec!t ascult!nd de ea ceea ce în teorie este cau#ă, în practică estere ulă.DE

acă vom înţele e mecanismul naturii, le ile sale, şi vomaplica proiectul raţionalist de stăp!nire a naturii, atunci 1 crede6acon 1 va spori capacitatea umanităţii de a'şi asi ura bunăstarea şifericirea. 6acon afirmă încrederea sa absolută în Raţiune şi în forţaştiinţei şi în B ;oua Atlandidă , unde enumeră responsabilităţileoamenilor de ştiinţă şi ale tehnicienilor.

DE &r. 6acon," # cit#, p.@D

EE


67/227


-. Ren7 #e$carte$32DHE ' 2EDF4

Via1a &i o eraRenW escartes s'a născut la @2 martie

2DHE, în localitatea )a 9a>e din re iunea8ouraine. estinat de familia sa unei carierede ma istrat, el a intrat în 2EFN la 5ole iulie#uiţilor din )a &lXche 37n$ou4. eşi a fost unelev strălucit şi a primit, mai cu seamă înmatematică, cea mai bună pre ătire posibilă înacea epocă, s'a dovedit a fi sceptic vis'Y'vis de

multe dintre subiectele predate. upă ce a părăsit )a &lXche, probabilîn 2E2A, s'a mutat la Poitiers, unde a făcut studii de drept. )a v!rstama$oratului s'a înrolat, în Zările de ;os, în armată, apoi a călătorit în

-ermania, de'a lun ul *uropei, iar în 2E?D s'a întors în &ranţa.Pentru a putea lucra în linişte şi'a petrecut o parte din timp la ţară şi,la sf!rşitul lui 2E?N, a plecat în landa unde a locuit aproapeconstant, p!nă în 2EAH.

7ici şi'a format un cerc lar de corespondenţi, între care şire ina 5ristina a


68/227


69/227


cunoştinţelor, ştiinţa adevărată a tuturor lucrurilor pe care va fi fost elîn stare să le cunoască.DN

*senţial pentru metoda lui escartes este conceptul de ordine.rdinea lucrurilor se reflectă în ordinea spiritului."n Re ula 0 el scrie% B"ntrea a metodă constă în ordonarea şi

aşe#area chib#uită a lucrurilor asupra cărora trebuie îndreptaţi ochiiminţii noastre. 0om reduce, mai înt!i, şi vom încerca apoi, pornindde la intuiţia celor mai simple dintre toate, să urcăm, pe aceleaşitrepte, către cunoaşterea tuturor celorlalte.DC


70/227


71/227


*senţa metodei 1 intuitiv'deductivă 1 propusă de escarteseste pre#entată într'un celebru pasa$ din partea a doua a !iscursului%

B7cele lun i şiruri de raţionamente foarte simple şi uşor defăcut, de care eometrii obişnuiesc să se slu$ească pentru a reuşi îndemonstraţiile lor cele mai dificile, mi'au oferit prile$ul să'miînchipui că toate lucrurile ce intră în sfera cunoaşterii umane seînlănţuie în acelaşi fel. :i dacă ne abţinem de la a considera adevăratceea ce nu este, şi păstrăm întotdeauna ordinea necesară deduceriiunui lucru din altul, nimic nu poate fi at!t de îndepărtat înc!t să nu poată fi atins în cele din urmă, sau at!t de ascuns înc!t să nu poată fidescoperit.E2

escartes vede în matematică o ştiinţă enerală capabilă săe(plice toate problemele care apar în le ătură cu ordinea şi măsura,indiferent de subi

Ist Fil Moderne Curs A5

Documents

Transcript of Ist Fil Moderne Curs A5